Drăguţanu, despre condiţiile de lux pentru angajaţii BNM: „Despre ce vorbim noi, uitaţi-vă în jur!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguţanu, a comentat raportul Curţii de Conturi privind condiţiile de lux în care activează salariaţii instituţiei, precizând că s-a acţionat conform legislaţiei pentru a stimula angajaţii instituţiei.

Dorin Drăguţanu a criticat ieri, în cadrul emisiunii „În profunzime”, raportul Curţii de Conturi privind cheltuielile excesive pentru deplasări, sală de sport, fitness, credite preferenţiale, salarii mari, premii sau petreceri corporative. Astfel, fiind întrebat de ce are nevoie de două maşini de serviciu, Dorin Drăguţanu a răspuns: „Păi, şi dacă se strică una? Maşinile sunt cumpărate cu mult înaintea crizei”. 

Guvernatorul BNM susţine că aceste cheltuieli nu reprezintă bani de la Bugetul de Stat. În acelaşi timp, referitor la faptul că a procurat bilete business class pentru a zbura în mai multe vizite de serviciu, Drăguţanu a declarat că „la zborurile transatlantice, la şedinţele Fondului Monetar Internaţional, în cadrul delegaţiilor oficiale sunt permise bilete business”. „Curtea de Conturi a fost 9 luni la Banca Naţională, perioadă în care au căutat informaţii picante şi interesante. Curtea de Conturi nu a depistat nicio încălcare de lege sau de regulamente interne ale BNM”, a afirmat guvernatorul. 

Întrebat despre suma de mai mult de jumătate de milion de lei cheltuită pentru petreceri corporative, spectacole, excursii, pentru sala de sport, Drăguţanu a răspuns că şi ministerele organizează petreceri corporative. „Eu particip în fiecare an la petrecerea de Revelion la Guvern. De unde ia Guvernul bani?Toate acţiunile de stimulare a personalului sunt făcute în conformitate cu legislaţia, în conformitate cu regulamentele BNM şi fără discriminarea angajaţilor. Ca să vă angajez consilier în comunicare, trebuie să vă stimulez cu ceva. Da, avem sală de sport unde merg 50 de oameni. Da, BNM achită pentru arendarea terenului unde 30 de băieţi se duc şi joacă fotbal. Despre ce vorbim noi, uitaţi-vă în jur!”, a mai spus Dorin Drăguţanu. 

Guvernatorul a mai declarat că în raportul Curţii de Conturi sunt lucruri lipsite de sens, cum ar fi faptul că pentru a pleca într-o deplasare ar fi avut nevoie de permisiunea Cancelariei de Stat. 

Potrivit şefului BNM, profitul net înregistrat a fost de 3,5 miliarde de lei dintre care 800 milioane de lei au reprezentat venituri la Bugetul de Stat, iar restul au fost utilizaţi pentru capitalizarea instituţiei. Până la modificarea recentă a legislaţiei, 50% din profitul BNM ajungea în Bugetul de Stat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG