Dragoş Tudorache: „Republica Moldova a întârziat reformele pe care s-a angajat că le va face”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, europarlamentarul grupului Renew Europe, Dragoş Tudorache, a anunţat că raportul privind rezultatele Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova şi-a început parcursul procedural în cadrul Parlamentului European.

Eurodeputatul susţine că documentul va fi dezbătut, se vor face amendamente şi va fi votat în luna octombrie a acestui an. 

„Dincolo de proceduri, pot spune de pe acum că acest Acord şi-a împlinit menirea de a ancora Moldova în parcursul său european. Schimburile economice, garanţiile de securitate, suportul tehnic şi financiar sunt importante politic şi relevante pentru viaţa de zi cu zi a cetăţenilor moldoveni. Şi asta, de multe ori, în pofida ezitărilor politicienilor de la Chişinău pe acest parcurs şi a angajamentelor pentru reformă făcute fără convingere sau finalitate”, a scris Dragos Tudorache pe Facebook.

Potrivit eurodeputatului, „realitatea este că Republica Moldova a întârziat reformele pe care s-a angajat că le va face, iar în unele cazuri chiar a încercat să schimbe sensul unor măsuri luate de comun acord cu partenerii europeni”. 

„Am asistat la discursuri care foloseau un dublu limbaj, informaţii false despre sprijinul european au circulat fără nicio oprelişte, iar relaţia cu Uniunea Europeană a fost denigrată în interes politic. Este manifestarea riscurilor la care se supune o ţară a cărei elită politică se pune pe sine mai presus decât interesul societăţii”, a menţionat Tudorache.

Europarlamentarul consideră că „trebuie să nu uităm nicio clipă este să punem pe primul loc interesul cetăţenilor, evidenţiind în acelaşi timp, atunci când este cazul, lipsa de performanţă a clasei politice”.

„Proiectul Uniunii Europene este unul generos, cred că este legitim şi benefic să ne asumăm cu toţii sarcina onorantă şi dificilă de a munci în beneficiul tuturor europenilor, indiferent unde se află aceştia”, a adăugat Dragos Tudorache.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort