Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu după incidentul soldat cu moartea unui copil într-un parc din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii au intentat dosar penal ca urmare a decesului copilului omorât de o bucată de copac care s-a rupt şi a căzut peste el în parcul „Alunelul” din capitală. Urmărirea penală a fost pornită pe faptul „neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoane publice a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, care a cauzat decesul unei persoane”, transmite IPN.

Cazul s-a produs sâmbătă, 14 mai. Fetiţa de 2 ani accidentată a fost dusă la reanimare, dar nu a supravieţuit. „Urmărirea penală este în plină desfăşurare, în prezent fiind efectuate mai multe acţiuni de urmărire penală, respectiv la apariţia unor informaţii relevante pentru opinia publică, Procuratura va reveni cu actualizări pe acest caz”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunţat că ancheta municipalităţii pe acest caz va dura trei zile, până miercuri, iar până atunci directorul Asociaţiei de Gospodărire a Spaţiilor Verzi, Serghei Carp, va fi suspendat din funcţie.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie