Dosar penal deschis de Chișinău privind racheta prăbușită la Naslavcea și survolarea ilegală a spațiului aerian moldovenesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii au deschis un dosar penal privind survolarea spațiului aerian de către rachete rusești, dar și privind prăbușirea uneia în satul Naslavcea din nordul Republicii Moldova. Incidentele au avut loc luna trecută, iar autoritățile ruse nu au oferit până acum explicații.

Procurorii au deschis un dosar în urma incidentelor cu rachete rusești FOTO Arhivă

Procurorii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au anunțat că au deschis un dosar penal în urma incidentelor produse din cauza proiectilelor rusești. Mai exact, primul caz, care vizează survolarea ilegală a spațiului aerian de trei rachete rusești, este investigat ,,prin prisma infracțiunii prevăzute de Codul penal privind încălcarea regulilor de zbor, care se referă la intrarea, tranzitarea aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără autorizaţia stabilită, sau la altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al Republicii Moldova”.

Iar cel de-al doilea incident cu privire la căderea rachetei rusești în satul Naslavcea din raionul Ocnița este cercetat penal ,,prin prisma articolului din Codul penal care prevede livrarea, plasarea, punerea în funcţiune sau detonarea unui dispozitiv exploziv ori a altui dispozitiv cu efect letal”.

Procurorii mai menționează că urmează să ceară informații suplimentare din partea instituțiilor naționale, dar și din partea jurisdicțiilor ale căror spații aeriene au fost survolate de rachetele în cauză. Însă nu precizează despre ce structuri este vorba. 

O rachetă rusească a căzut într-un sat 

În dimineaţa zilei de 31 octombrie, Rusia a lansat zeci de rachete asupra Ucrainei. Una dintre rachetele lansate de armata rusă şi doborâte de sistemul antiaerian ucrainean a căzut pe teritoriul localităţii Naslavcea, din raionul Ocnița.

Tot în ziua respectivă, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că incidentul de la Naslavcea reaminteşte importanţa luptei împotriva Rusiei.

Ca răspuns la incident, autorităţile de la Chișinău au declarat persona non grata un diplomat al Ambasadei Rusiei în Republica Moldova. 

„În conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice (1961), Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că a decis declararea drept persoană non grata pe teritoriul țării noastre a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, acesta fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova”, au anunțat reprezentanții MAEIE de la Chișinău.

Reprezentanții Kremlinului au calificat acest gest ca fiind un ”act prietenos”, care „demontează colaborarea moldo-rusă”.

Alte trei rachete rusești au survolat ilegal spațiul aerian

Iar în data de 10 octombrie, Ministerul Apărării a informat că au fost identificate trei rachete care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. S-a întâmplat între orele 8:33-9:02, în contextul atacurilor aeriene rusești asupra mai multor oraşe din Ucraina.

Potrivit angajaților instituției, ,,țintele prezentau pericol pentru infrastructura Republicii Moldova și, în special, pentru aeronavele civile care survolează spațiul aerian al țării”.

Ulterior, ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat de urgență la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

,,Încălcarea spațiului nostru aerian național este complet inacceptabilă. Bombardarea țării vecine trebuie oprită imediat”, au informat atunci angajații Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Liderii de la Chișinău, inclusiv Maia Sandu, au condamnat ambele cazuri.

„Noi ne dorim ca toţi oamenii să se simtă în siguranţă în propriile case, pe străzi, în ţările lor. Cu toţii merităm să trăim în pace”, a precizat Maia Sandu.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete