Dorin Drăguţanu: "Degrabă judecătorii o să-mi interzică să intru în Banca Naţională"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguţanu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că existe suficiente probe care arată că cinci din cei şapte noi acţionari de la Moldova Agroindbank au acţionat concertat.

„În perioada ianuarie-mai 2013 şapte companii străine înregistrate în Cipru, Letonia şi Marea Britanie au dobândit prin cumpărare sau aport la capital social, acţiuni cu o cotă totală de circa 30% din capitalul Moldova Agroindbank. Am investigat posibilitatea ca noii acţionari să acţioneze concertat. În luna iunie două companii au înstrăinat total sau parţial acţiunile, în total 9,03%. În cazul unui alt acţionar, care deţine 3,71%, nu au fost identificate probe privind caracterul concertat al acţiunilor acestuia cu alţi acţionari”, a anunţat guvernatorul BNM.

"Consiliul de Administraţie al BNM a adoptat astăzi o hotărâre prin care s-a expus asupra acţiunilor concertate a cinci companii, care deţin în comun 17,2%“, a declarat Dorin Drăguţanu.

Acesta însă a precizat că din cauza unei decizii a judecătoriei Buiucani, BNM nu poate să blocheze participarea acestora la adunarea generală a acţionarilor a MAIB din 28 iunie.

"Am contestat decizia respectivă a instanţei. Nu putem face altceva. Degrabă judecătorii ar putea să-mi interzică să intru în sediul BNM“, a constatat Drăguţanu.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”