Dorin Chirtoacă îşi ceartă subalternii de la Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a apostofat-o, azi, pe Eugenia Ceban, şefa Direcţiei Asistenţă Socială pentru că aceasta a încercat să părăsească sala de şedinţe fără permisiune. "Doamna Ceban, unde plecaţi? La pensie? Staţi că avem o acţiune cu pensionarii. Luaţi loc", i-a spus primarul.

Astăzi, şefa Direcţiei a revenit la serviciu după un concediu de boală îndelungat. Ea s-a îmbolnăvit cu câteva zile înainte de a împlini vârsta pensionării şi primarul n-a putut să o trimită la odihnă. "Am emis o dispoziţie cu privire la trimiterea la odihna bine meritată a dnei Ceban, însă instanţa de judecată a suspendat această dispoziţie. Ne judecăm mai departe. După cum vedeţi este complicat şi cu perfectarea actelor de pensionare. Nu este în regulă, dar aceasta este sistemul, luptăm mai departe", a subliniat Chirtoacă.


Chirtoacă a încercat de mai multe ori să scape de Eugenia Ceban, dar n-a reuşit. El a demis-o de câteva ori, dar şefa direcţiei a fost restabilită în funcţie prin deciziile instanţei de judecată.


Eugenia Ceban activează la Primărie de zece ani, în ultimii şase ani fiind şef de direcţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate