Dorin Chirtoacă este sigur că va câştiga alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Chirtoacă. FOTO Adevărul

Dorin Chirtoacă se arată sigur de victoria sa în cursa pentru primăria municipiului Chişinău. „Cu siguranţă vom câştiga aceste alegeri. Au mai rămas două zile în care putem face mobilizarea necesară pentru ca pe 28 iunie să ne luăm rămas bun de la tot ceea ce înseamnă rămăşiţele trecutului sovietic, totalitar”, susţine candidatul Partidului Liberal.

 „Această campanie şi aceste alegeri sunt de clarificare, pentru că atunci când m-am implicat pentru prima dată, acum zece ani, a fost doar o speranţă, a fost o încercare. După zece ani s-a încercat să fie făcută restauraţie, pentru ca să se repete 28 iunie, dar nu poate fi în istoria unui popor ca de două ori în aceeaşi zi să se întâmple lucruri rele. Prin urmare, la 28 iunie vom câştiga şi ne vom clarifica definitiv cu tot ceea ce s-a adunat în ultimii 70 de ani”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Candidatul PL a menţionat că a ştiut din start că în această campanie vor exista atacuri murdare şi înşişi contracandidaţii săi i-au făcut campanie, prin faptul că nu s-au prezentat la dezbateri sau prin faptul că au trimis reprezentanţi agresivi. „Noi ne-am implicat pentru a aduce municipiul Chişinău şi Republica Moldova spre acel nivel de viaţă european pe care îl aşteaptă cu toţii şi, indiferent de urcuşuri sau coborâşuri pe parcursul activităţii, ştim sigur că vom reuşi acest lucru”, a notat liberalul.

Candidatul PL susţine că, spre deosebire de principalul său oponent electoral, candidatul PSRM, a optat pentru un comportament civilizat. „Dincolo de toate m-am condus de respectarea legislaţiei şi a normelor etice de care trebuie să se conducă un concurent electoral. Eu nu am umblat cu tribuna, cu tăbliţa sub garduri sau cu opăritul în Piaţa Marii Adunări Naţionale, mimând dezbateri electorale. Eu am optat pentru un comportament civilizat”, a spus primarul degrevat.

Duminică, 28 iunie, în turul doi de scrutin, alegătorii din Chişinău vor alege pentru funcţia de primar general al capitalei între liberalul Dorin Chirtoacă şi socialista Zinaida Greceanîi.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile