Doi agenţi de patrulare, reţinuţi de CNA pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol IPN

Un bărbat din Cantemir s-a adresat cu denunţ la Direcţia generală teritorială Sud a CNA, declarând că ar fi fost somat de câţiva angajaţi ai Inspectoratului de Patrulare, direcţia sud, să le dea mită 1.000 de lei. Asta pentru ca ar fi fost prins de poliţişti, în timp ce conducea automobilul în stare de ebrietate.

Astfel, şoferul a acceptat să transmită banii, însă sub controlul CNA, în cadrul unei cauze penale, pornite pentru corupere pasivă. 

Vineri, 3 iulie, ofiţerii CNA, procurorii şi angajaţii Serviciului protecţie internă şi anticorupţie al MAI au intrat în birourile de serviciu ale bănuiţilor, efectuând percheziţii autorizate. În urma acestora, au fost depistaţi banii transmişi, iar poliţiştii au fost escortaţi la sediul DGT Sud a CNA pentru audieri.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 10 ani de închisoare, amenda penală şi privare de dreptul de a ocupa funcţii publice.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către oficiul Sud al Procuraturii Anticorupţie.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete