Dodon, pregătit de aniversarea a 100 de ani de la proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti: Eveniment important pentru poporul moldovenesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a avut o întrevedere miercuri, 29 noiembrie, cu grupul de lucru privind organizarea şi desfăşurarea Adunării festive dedicată aniversarii a 100-a a proclamării Republicii Democratice Moldoveneşti. Şeful statului anunţă că acest eveniment este de importanţă majoră pentru poporul moldovenesc şi pentru stat.

Preşedintele afirmă că în cadrul evenimentului vor fi organizate mai multe expoziţii şi acţiuni dedicate evenimentului, inclusiv va fi prezentată premiera episodului II al filmului televizat „Istoria Moldovei” în care este prezentată perioada de la întemeierea Ţării Moldovei, până la Acordul de pace de la Bucureşti din anul 1812 şi care a fost realizat sub patronajul lui Igor Dodon.

„La eveniment vor participa oficialităţi, reprezentanţi ai societăţii civile, ai corpului diplomatic acreditat în ţară cât şi peste hotare, experţi şi alţi invitaţi din străinătate”, a menţionat preşedintele ţării pe pagina sa de Facebook.

Evenimentul respectiv va avea loc sâmbătă, ora 11:00, la Palatul Republicii.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat