Dodon, pentru o zi în Belarus: I-am mulţumit lui Lukaşenko pentru sprijinirea Moldovei în obţinerea statutului de observator la UEE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

În cadrul vizitei sale de o zi în Belarus, Igor Dodon a avut o întrevedere joi, 11 aprilie, cu preşedintele Alexandr Lukaşenko. Şeful statului i-a mulţumit omologului său „pentru sprijinirea Republicii Moldova în obţinerea statutului de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, precum şi pentru facilitarea lansării de zboruri directe între Chişinău şi Minsk, ca parte a implementării înţelegerilor dintre cei doi preşedinţi”.

„Am apreciat înalt dezvoltarea dinamică a relaţiilor bilaterale, în special în domeniul comercial-economic. Am exprimat recunoştinţă partenerilor belaruşi pentru oferirea unui vast acces pe piaţa Belarusului a producţiei agricole din Moldova, dar şi pentru asistenţa tehnică acordată anterior ţării noastre, la solicitarea mea”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Dodon a subliniat „necesitatea aprofundării parteneriatului în domeniul industrial, în special, în realizarea proiectelor de asamblare a troleibuzelor şi tractoarelor belaruse care sunt de calitate înaltă şi se bucură de cerere pe piaţa Moldovei”.

„În finalul întrevederii, am acceptat invitaţia preşedintelui Republicii Belarus de a participa la ceremonia de deschidere a ediţiei a II-a a Jocurilor Olimpice Europene, care va avea loc la 21 iunie, la Minsk”, a mai spus Dodon.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie