Dodon: Necesitatea stării de urgenţă nu e dictată de introducerea de noi restricţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon

Liderul socialiştilor, Igor Dodon, susţine că necesitatea introducerii stării de urgenţă nu este dictată atât de introducerea de noi restricţii, dar mai mult oferă Guvernului în demisie atribuţii de a lua unele decizii de susţinere a populaţiei sau de deblocare a unor cheltuieli suplimentare. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei noi ediţii a emisiunii sale online transmite IPN.

Potrivit preşedintelui PSRM, Guvernul interimar nu poate să urgenteze acţiuni de procurare a vaccinurilor, nu poate să vină cu unele iniţiative de ajutare a oamenilor, a agenţilor economici.

Comentând declaraţiile premierului interimar, care a spus că „unii politicieni folosesc starea de urgenţă în scopuri politice”, Igor Dodon a replicat că Aureliu Ciocoi „face unele declaraţii care sunt greu de interpretat” şi că starea de urgenţă are ca scop ajutorarea oamenilor şi PSRM i-a dat atribuţii lui Aureliu Ciocoi pentru a face acest lucru.

În contextul deciziei pe care urmează să o ia Curtea Constituţională pe 15 aprilie, legat de sesizarea de constatare a circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului, Igor Dodon a remarcat că socialiştii sunt pregătiţi de alegeri anticipate, dar sunt împotriva alegerilor pe timp de pandemie. „Dacă Curtea Constituţională este gata să aibă soarta Curţii Constituţionale de pe timpul lui Plahotniuc [...], atunci să-şi asume”, a comentat liderul PSRM

Potrivit lui Igor Dodon, dacă majoritatea judecătorilor Curţii vor merge „pe calea lui Plahotniuc, atunci, cel mai probabil, vor fi alegeri parlamentare anticipate şi, cel mai probabil, în toamnă. Dar dacă va predomina raţiunea şi poziţia Consiliului Europei şi a Comisiei de la Veneţia, atunci, probabil, alegeri anticipate nu vom avea”, a mai spus preşedintele PSRM.

În opinia sa, dacă vor fi alegeri anticipate, Republica Moldova nu va beneficia de resurse externe, iar dacă va fi numit un guvern în timpul apropiat, vor fi şi programe de asistenţă externă destul de repede.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă