Dodon, la întâlnirea cu şeful Misiunii OSCE în Moldova: Mi-am exprimat regretul că Maia Sandu a refuzat dialogul direct cu Tiraspolul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSRM, Igor Dodon, a  avut o întrevedere joi, 21 ianuarie, cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch. Igor Dodon i-a spus oficialului străin că regretă că președintele Moldovei, Maia Sandu, a refuzat din start un dialog direct cu Tiraspolul.

„Sunt ferm convins că dialogul pașnic cu administrația regiunii transnistrene nu are alternativă, iar orice tentative de a face presiuni sunt neproductive și pot duce la impas”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

Ex-preşedintele a subliniat importanța continuării operațiunii de menținere a păcii în regiune ca factor al păcii și stabilității.

Amintim că după victoria la prezidenţiale, Maia Sandu a anunţat că nu va avea o întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

„Eu o să muncesc ca să rezolv problemele cetăţenilor, atunci când vor apărea aceste probleme. Altfel, eu mă întâlnesc cu oameni care respectă integritatea teritorială şi suveranitatea R. Moldova”, a declarat Maia Sandu. 

Fiind întrebată să precizeze dacă într-adevăr nu se va întâlni cu Vadim Krasnoselski, Maia Sandu a răspuns: „Nu am acum de ce să am această iniţiativă”.

Totodată, Maia Sandu a reiterat că va insista ca trupele ruse din Transnistria să fie evacuate, subliniind că acest subiect mereu a fost promovat de Chişinău: „Acest grup operativ trebuie al forţelor ruse trebuie să se retragă. Nu este o noutate, este poziţia R. Moldova dintotdeauna şi eu o să continui să promovez această poziţie”.

Întrebată dacă formatul de negocieri „5+2” mai este eficient, Maia Sandu a răspuns: „acesta este formatul pe care îl avem şi în acest format vom continua discuţiile”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry