Dodon insistă pe adoptarea unei legislaţii mai aspre: Încălcarea Constituţiei de către unionişti subminează securitatea Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

Cazul autorităţilor locale care au semnat o declaraţie simbolică de unire cu România l-a deranjat enorm pe Igor Dodon. După ce a condamnat acţiunea respectivă şi a cerut răspundere penală pentru cei implicaţi în acest caz, preşedintele ţării vrea elaborarea unei noi Constituţii care ar interzice unionismul.

Igor Dodon a avut miercuri, 31 ianuarie, o întrevedere cu fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Dumitru Pulbere.

„În cursul dialogului am făcut un schimb de opinii cu privire la acţiunile anticonstituţionale îndreptate spre subminarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova precum şi despre încălcarea gravă a Constituţiei ţării atât de reprezentanţii unor instituţii de stat, cât şi de forţele unioniste de pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat preşedintele ţării pe pagina sa de Facebook.

Şeful statului a mai discutat şi despre modalitatea de revizuire a deciziilor Curţii Constituţionale pe această problemă, dar şi necesitatea elaborării unui nou concept al Constituţiei care să corespundă situaţiilor de maximă importanţă pentru statul Republica Moldova.

„Încălcarea Constituţiei de către forţele unioniste şi cetăţenii altor state, este o acţiune fără precedent care subminează securitatea Republicii Moldova, iar cei vinovaţi trebuie să fie traşi la răspundere în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale”, a subliniat Dodon.

Deşi sunt acţiuni simbolice, Igor Dodon condamnă declaraţiile de unire semnate de către autorităţile locale a cinci sate din Republica Moldova. Şeful statului susţine că orice tentativă care are drept scop acapararea sau înstrăinarea teritoriului ţării, orientată spre lichidarea statului, va primi un răspuns pe potrivă din partea moldovenilor.

Amintim că, după ce Primăria comunei Parcova din raionul Edineţ a votat marţi, 23 ianuarie, o Declaraţie simbolică de Unire cu România, alte patru localităţi din Republica Moldova s-au alăturat acestei acţiuni.

Este vorba de primăriile satelor Ulmu, Bardar, şi Ruseştii Noi, toate din raionul Ialoveni. La fel, Declaraţia de Unire a fost semnată şi de Primăria satului Feşteliţa din raionul Ştefan Vodă.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța