Dodon explică de ce a fost a anulat referendumul iniţiat de preşedinte şi anunţă proteste: „Membrii CC sunt cetăţeni români”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

Igor Dodon anunţă că nu exlude organizarea protestelor în luna septembrie, atunci când era preconizată organizarea unui referendum republican consultativ, iniţiat de şeful statului, însă care a fost anulat în urma unei decizii a Curţii Constituţionale. Preşedintele se arată nemulţumit că decretul său a fost declarat neconstituţional şi dă vina pe judecători. Potrivit lui, aceştia au luat o hotărâre nefavorabilă fiindcă sunt români.

„Ceea ce era de demonstrat: majoritatea parlamentară şi partidele de dreapta-unioniste se tem de referendumul pro-Moldova iniţiat de preşedinte. Şi au decis să blocheze acţiunile mele, trădându-şi din nou slăbiciunea şi teama. Decizia Curţii Constituţionale este o sfidare în adresa cetăţenilor şi a libertăţii lor de a se expune pe subiecte de interes naţional. La modul practic, CC-ul a redus rolul cetăţenilor statului la nivel de simpli alegători, cu utilitate strict electorală, fără capacitate de a interveni şi de a se manifesta prin plebiscit în perioada dintre scrutine”, afirmă Dodon pe pagina sa de Facebook.

În opinia sa, CC „a făcut uz de diverse acrobaţii juridice pentru a anula referendumul, probabil la sugestia guvernării, dar şi fiindcă membrii CC sunt cetăţeni români panicaţi de efectele sociale ale referendumului”.

„Prin decizia de azi, Curtea Constituţională a demonstrat o dată în plus că este profund politizată, părtinitoare şi supusă în mod vădit anumitor influenţe ideologice. Jurământul pentru obţinerea celei de-a doua cetăţenii se face simţit la fiecare decizie a membrilor Curţii”, a adăugat şeful statului.

Igor Dodon a dat asigurări că, în ciuda „deciziei antidemocratice şi sfidătoare a Curţii Constituţionale”, socialiştii nu se vor opri în intenţia de a consulta poporul pe chestiuni de importanţă naţonală.

„Convocăm mâine şedinţa Consilului Republican al PSRM unde vom lua o decizie în această privinţă. Nu exclud acţiuni în masă în luna septembrie pe 24, în susţinerea iniţiativei preşedintelui”, a conchis peşedintele.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie