Dodon: Durleşteanu rămâne candidatura noastră. Maia Sandu se teme să nu fie umbrită de viitorul premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSRM, Igor Dodon, spune că Mariana Durleşteanu rămâne candidatul majorităţii parlamentare la funcţia de prim-ministru. Liderul PSRM îi sugerează şefului statului să respecte Constituţia şi să desemneze candidatul susţinut de 54 de deputaţi, care ar fi învestit în următoarele 15 zile şi ar începe să aplaneze criza pandemică şi economică din ţară, notează IPN.

Igor Dodon spune că Mariana Durleşteanu are în continuare susţinerea majorităţii deputaţilor din Parlament, iar dacă vor exista consultări cu preşedintele ţării, Durleşteanu va fi înaintată repetat spre desemnare.

„Noi considerăm că Mariana Durleşteanu ar fi prim-ministrul cel mai potrivit în situaţia actualei crize economice, sociale, pandemice. Am înaintat această candidatură şi sperăm să fie susţinută. Durleşteanu este mult mai profesionistă decât actualul preşedinte, şi poate Maia Sandu se teme să nu fie umbrită, dar trebuie de lăsat ambiţiile la o parte şi de mers înainte cu respectarea prevederilor Constituţiei”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Igor Dodon spune că a convenit asupra candidaturii Marianei Durleşteanu împreună cu preşedintele Parlamentului, Zinaida Grecianîi, ambii având certitudinea că Durleşteanu va fi un bun premier pentru Republica Moldova.

„I-am spus dnei Grecianîi că am o idee năstruşnică, un candidat interesant. Am sunat-o pe Mariana Durleşteanu, ne-a spus că are nevoie de timp ca să se gândească şi ulterior a acceptat. Dna Durleşteanu va fi un prim-ministru foarte bun. Reiterez sprijinul nostru pentru dna Durleşteanu, deşi ea a recunoscut public că a votat cu Maia Sandu”, a spus Igor Dodon.

În plus, liderul PSRM spune că există 3 scenarii posibile de depăşire a crizei politice, iar cea mai potrivită soluţie pentru Republica Moldova ar fi învestirea Guvernului Durleşteanu.

„Unu. Dna Maia Sandu coboară pe pământ şi execută hotărârea Curţii Constituţionale, în cazul dat trebuie să semneze decretul de desemnare a dnei Durleşteanu la funcţia de prim-ministru. Scenariul doi, nu va fi nici referendum nici anticipate şi atunci vom avea un guvern interimar până la alegerile ordinare. Scenariul trei presupune destabilizare totală, proteste în masă” a declarat Igor Dodon.

După decizia Curţii Constituţionale, privind declararea neconstituţionalităţii decretului de desemnare a Nataliei Gavriliţa la funcţia de prim-ministru, preşedintele Maia Sandu a menţionat că cetăţenii vor fi cei care-şi vor alege viitorul la alegeri anticipate sau la referendum. Şeful statului a evitat să menţioneze dacă se va conforma sau nu deciziei Curţii Constituţionale de a iniţia consultări cu fracţiunile parlamentare.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”