Dodon, după rezoluţia Parlamentului European: „Direcţia spre Vest este doar o poveste politică de care profită unele partide”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a declarat joi, 5 iulie, că rezoluţia votată în Parlamentul European privind criza politică după invalidarea alegerilor din Chişinău „este încă un rezultat al luptei politice dintre partidele de dreapta şi al abuzurilor guvernării, comise începând cu limitarea atribuţiilor preşedintelui şi continuînd cu alte acţiuni prin care au subminat statul de drept”.

„Grav este însă că în urma luptelor dintre „proeuropeniˮ , cu implicarea politicienilor europeni, au de suferit cetăţenii. Iată de ce aceste partide, după alegeri, trebuie să-şi găsească locul în opoziţie, iar socialiştii să salveze ţara, să promoveze o politică externă echilibrată, prin stabilirea relaţiilor bune atât cu Estul, cât şi cu Vestul, să refacă relaţiile cu Federaţia Rusă, compromise de actuala guvernare şi de dreapta „proeuropeanăˮ doar pentru a cîştiga bunăvoinţa europenilor şi sprijinul lor politic”, a declarat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele speră ca, după adoptarea rezoluţiei, cetăţenii să se convingă că „direcţia spre Vest este doar o poveste politică de care profită unele partide, iar banii pe care îi primeşte Moldova deseori nu ajung să fie folosiţi în mod real pentru necesităţile societăţii”.

„Este regretabil că niciun eurodeputat nu a găsit astăzi de cuviinţă, la dezbaterea moţiunii, să amintească şi de faptul cum Ion Ceban a fost privat, în mod cu totul abuziv şi ilegal, de voturile obţinute la alegerile din Chişinău, doar cu scopul de a nu i se permite să ajungă primar”, a subliniat şeful statului,

Potrivit lui, dacă europenii ar fi dat dovadă de o minimă obiectivitate, ei ar fi sancţionat, mai întîi de toate, acest derapaj al statului de drept. 

„Ei însă demonstrează că tratează Moldova în funcţie de simpatiile politice, în lipsa unei abordări corecte faţă de toţi cetăţenii”, a spus Dodon.

La propunerea Grupului Partidului Popular European, Parlamentul European, cu 345 de voturi pro, 160 de aţineri şi 35 de voturi împotrivă, a adoptat o rezoluţie prin care recomandă Comisiei Europene să suspende orice plăţi prevăzute de asistenţă macrofinanciară, dar şi sprijinul bugetar pentru Republica Moldova.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online