Dodon, despre preoţii care l-au susţinut în campanie: Au voie să se exprime liber, care este problema?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce în campania electorală prezidenţială, Igor Dodon a fost sprijinit deschis de către un grup de preoţi în frunte cu Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, joi, 15 decembrie, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la Moldova1, preşedintele Republicii Moldova a declarat că nu vede nicio problemă în acest sens.

„Constituţia şi legislaţia permite oricărui cetăţean să se expună liber despre viziunile sale politice, indiferent unde el activează, în domeniul bisericii, în domeniul instituţiilor de stat, el are voie să se exprime liber. Care este problema?

Amintim că pe data de 4 noiembrie, în plină campanie electorală, Episcopul Marchel a organizat o conferinţă de presă în care îşi anunţa deschis sprijinul pentru candidatul la funcţie de preşedinte al ţării, Igor Dodon, afirmând că acesta este creştin, iar Maia Sandu nu, deoarece este susţinută de comunitatea LGBT.

„Dacă noi îndemnăm creştinii să nu voteze pentru Maia Sandu, reiese că-i îndemnăm să voteze pentru Igor Dodon, da, într-adevăr”, a declarat episcopul.

Aceste afirmaţii, dar şi altele, au servit temei pentru Curtea Constituţională la data de 14 decembrie, să emită câteva adrese Parlamentului de la Chişinău, în vederea instituirii unor mecanisme de sancţionare prompte şi imediate, inclusiv în ordine penală, pentru orice tentativă de implicare a cultelor religioase în campaniile electorale. Pentru că, autorităţile statului responsabile de procesul electoral şi activitatea cultelor religioase nu şi-au onorat obligaţia de a împiedica şi sancţiona implicarea cultelor religioase în procesul electoral.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”