Dodon: Cu jumătate de an în urmă nu puteam să-mi imaginez că vom deţine puterea de acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Igor Dodon spune că acum jumătate de an nu-şi putea imagina că pe lângă Preşedinţie, socialiştii vor conduce Parlamentul, vor desemna Guvernul şi vor conduce Primăria Chişinău. Şeful statului spune că PSRM nu a tins către acest lucru, dar că aşa s-au creat circumstanţele, transmite IPN.

„Noi avem în prezent o echipă stabilă de oameni care gândesc în acelaşi fel la conducerea Parlamentului, în fruntea Guvernului, la Preşedinţie şi la Primăria Chişinău. Aceasta este şi o responsabilitate foarte mare. Deja nu mai este posibil să punem pe umerii altora ceea ce nu ne reuşeşte”, a afirmat şeful statului în cadrul unei ediţii speciale la postul NTV Moldova.

Igor Dodon spune că socialiştii au obţinut şansa să demonstreze că pot face schimbări. Şeful statului promite că aceste schimbări vor fi făcute şi menţionează că cetăţenii trebuie să le resimtă până la 1 septembrie anul viitor.

Preşedintele spune că actualul Guvern, învestit ieri de către Parlament, ar putea să funcţioneze până la sfârşitul mandatului actualului legislativ. „Guvernul domnului Chicu liniştit poate să lucreze până la expirarea împuternicirilor acestui Parlament, februarie 2023 şi să livreze rezultate. Noi vom tinde ca acest executiv să lucreze întregul mandat”, a continuat Igor Dodon.

Şeful statului spune că în ministere vor reveni profesioniştii care au lucrat anterior, indiferent din ce partide făceau parte şi indiferent cum au plecat din funcţii, iar majoritatea celor care au fost angajaţi de Guvernul anterior vor pleca „dacă nu sunt profesionişti”. „Trebuie să recunoaştem că în multe ministere este haos, nu partea de jos, dar cea de mijloc. Ei au adus în fruntea ministerelor oameni cu studii la Harvard şi aceştia au adus cu dânşii persoane de acelaşi fel, au omorât memoria instituţională şi au blocat toate ministerele. Acum îi vom întoarce. Nu avem mult timp, timp de o săptămână jumătate-două trebuie să curăţăm totul şi să începem lucrul” a concretizat Igor Dodon.


Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Universitatea Craiova, primul eșec înregistrat în actualul sezon de Superliga. Oțelul a învins liderul
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Efectele suprinzătoare ale cititului. Ce spun specialiștii despre lectură și care sunt beneficiile asupra sănătății