Dodon, acuzaţii la adresa Bucureştiului: România are prevăzut un buget îndreptat spre lichidarea Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

Igor Dodon a declarat joi, 5 aprilie, că statul român ar avea prevăzut un „buget enorm” menit să contribuie la lichidarea statalităţii moldoveneşti prin unirea cu România.

„În România este articol în bugetul României care este îndreptat direct spre lichidarea statalităţii R.Moldova. De aceea, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece că este popupulism (unionismul), este o politică foarte clară, de stat, de lichidare a statalităţii R.Moldova”, a declarat Igor Dodon într-un interviu pentru Sputnik Moldova.

Preşedintele a subliniat că „noi în R.Moldova nu cheltuim anual atâţia bani (pentru menţinerea statalităţii) cât cheltuie România pentru lichidarea statalităţii”. 

Potrivit lui, unionismul „este cel mai mare risc pentru securitatea naţională a R.Moldova”. 

„Trebuie să avem o atitudine foarte serioasă şi precaută faţă de aceasta. Chiar dacă unii sunt populişti şi încearcă să paraziteze pe aceste mesaje, da noi nu trebuie să subevaluăm acest risc, pentru că există forţe, există instituţii de stat, inclusiv din statul vecin”, a afirmat Dodon.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!