Divizarea Uniunii Europene va întârzia noile sancţiuni pentru Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Putin a reuşit să dezbine Uniunea Europeană FOTO AP (în plan secund, premierul Ungariei, Viktor Orban)

Sancţiunile împotriva Rusiei se vor afla pe agenda întâlnirii şefilor de state şi guverne din Uniunea Europeană din 19-20 martie, însă este foarte puţin probabil ca acestea să fie reînnoite la această întâlnire.

Sancţiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană urmează să expire în luna iulie, iar extinderea lor are nevoie de un vot unanim al statelor membre. Însă acest lucru este foarte puţin probabil să se întâmple, se arată într-o analiză Stratfor. Pe de o parte Lituania şi Polonia doresc să extindă aceste sancţiuni, în vreme ce Italia, Spania, Grecia, Ungaria şi Bulgaria nu sunt foarte hotărâte în această direcţie.

Sancţiunile europene

După ce Rusia a anexat Crimeea în martie 2014, Uniunea Europeană a aplicat în luna iulie o serie de sancţiuni. Printre aceste măsuri se numără interdicţia de intrare în UE pentru 150 de persoane (politicieni, militari şi oameni de afaceri), un embargou pentru exporturile şi importurile de armament din Rusia, un embargou pentru exportul produselor care pot fi folosit din punct de vedere militar, un embargou pentru anumite tehnologii şi servicii care pot fi folosite pentru producţia petrolieră. La toate acestea se adaugă restricţii pentru relaţiile economice cu Crimeea, plus limitarea accesului la pieţele de capital europene pentru cinci instituţii financiare guvernamentale ruse, trei companii energetice de la Moscova şi trei companii de armament. Rusia a răspuns cu o serie de embargouri asupra produselor agricole din Uniunea Europeană care au afectat mai ales Polonia şi Finlanda, însă au avut efecte şi în Franţa, Spania şi Italia.

Uniunea fragmentată

Stratfor arată că statele membre UE au opinii diferite faţă de Rusia deoarece au imperative strategice diferite. Ţările baltice şi Polonia au atitudine specială faţă de Rusia: primele şi din cauza prezenţei unei masive minorităţi ruse, dar mai ales datorită prezenţei militare a Rusiei în enclava Kaliningrad.

Alte ţări europene au o poziţie diferită: Ungaria, Cehia, Slovacia şi Bulgaria se simt în siguranţă din punct de vedere geografic faţă de Rusia, însă încearcă permanent să îşi echilibreze poziţia de membre UE şi NATO cu interesul unor relaţii economice cât mai bune cu Rusia.

Cele mai puternice ţări UE - Germania, Franţa şi Italia - nu se simt direct ameninţate de Rusia şi, în plus, au puternice legături politice şi economice cu Rusia. Aceste ţări au trebuit să echilibreze balanţa poziţiei UE şi nevoile strategice diverse ale ţărilor membre.

Ofensiva Moscovei

Stratfor arată că, în condiţiile crizei economice pe care o traversează Rusia, Moscova a încercat să clădească o coaliţie de state UE care să îi fie favorabilă. Vladimir Putin a vizitat Ungaria pe 17 februarie, promiţând un împrumut de 10 miliarde de euro pentru sectorul energetic nuclear maghiar. Pe 25 februarie, Putin s-a întâlnit cu preşedintele Ciprului, căruia i-a oferit o uşurare a condiţiilor de rambursare a creditului de 2,5 miliarde euro în schimbul accesului navelor militare ruse în porturile cipriote. Pe 5 martie Putin s-a întâlnit cu premierul italian Matteo Renzi, pentru a discuta situaţia din Libia şi Siria – asta în vreme ce Italia este extrem de interesată de ridicarea embargoului rus pentru produsele sale agricole.

La întâlnirea din 10 martie cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, premierul spaniol Margallo a recunoscut că embargoul rus a provocat pierderi de 21 de miliarde de euro economiei UE.

Previziunea Stratfor

Analiştii Stratfor apreciază că statele UE nu vor decide la acest summit menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei. Această poziţie va fi susţinută de nevoia de a vedea dacă Rusia va respecta condiţiile stabilite prin acordul de la Minsk.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”