Directorul Moldtelecom şi-a dat demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al operatorului naţional de telecomunicaţii „Moldtelecom”, Dan Mitriuc, şi-a dat demisia. Informaţia este plasată pe pagina electronică a companiei, transmite IPN.

În comunicat se menţionează că, în perioada în care Dan Mitriuc s-a aflat la conducere, „Moldtelecom a avut cel mai accelerat ritm de creştere pe majoritatea segmentelor, atât faţă de ceilalţi operatori, cât şi faţă de evoluţia pieţei de telecomunicaţii, câştigând aprecierea şi încrederea abonaţilor”. „Strategia de dezvoltare a companiei a fost orientată spre îmbunătăţirea experienţei abonaţilor şi dezvoltarea serviciilor inovative, care să răspundă necesităţilor utilizatorilor de tehnologii avansate”.

„Ca urmare a activităţii lui Dan Mitriuc, Moldtelecom a obţinut poziţionarea ca operator nr. 1 în soluţii integrate pe piaţa locală a telecomunicaţiilor”, se mai spune în comunicat.

Dan Mitriuc a mulţumit colegilor pentru susţinere, conlucrare şi responsabilitate, exprimându-şi încrederea că echipa va rămâne a consolidată şi determinată să dezvolte compania în acelaşi ritm.

Motivele deciziei de a pleca din funcţie nu sunt menţionate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată