Directorul Moldovagaz, precizări privind anunţul Gazprom despre posibilitatea sistării livrărilor de gaz către Moldova: Avem nevoie de 1,2 miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că Moldova trebuie să achite Gazprom-ului consumul de gaze pentru luna octombrie şi primul avans pentru luna noiembrie – 50 la sută. Acestea sunt condiţiile contractului, iar suma totală pentru achitare constituie circa 1,2 miliarde de lei, dintre care Moldovagaz a plătit doar 100 milioane de lei. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8.

Potrivit TV8, Vadim Ceban a spus că motivul neachitării pentru luna octombrie este acela că gazul a fost achiziţionat la aproximativ 800 de dolari, în timp ce în factură, preţul de achiziţie pentru consumatori era de 150 de dolari.

„Este un decalaj. Am solicitat suportul Comisiei Situaţii Excepţionale la începutul lunii noiembrie, pentru că trebuie să accesăm credit sau finanţări din alte părţi. Am cerut sprijinul Guvernului pe acest subiect, dar decizia nu a fost luată. Acum trebuie să găsim soluţii pentru a rezolva problema. Solicitarea noastră este examinată în acest moment”, a declarat directorul Moldovagaz.

Vadim Ceban a confirmat că există riscul să rămânem fără gaze, dar speră că problema va fi soluţionată în timp util.

Amintim că SA „Moldovagaz” a confirmat recepţionarea unei notificări din partea „Gazprom” cu privire la necesitatea plăţii pentru livrările curente de gaze naturale pentru lunile octombrie şi noiembrie 2021, în termen de 48 de ore.

Moldovagaz a explicat că obligaţiile de plată nu au fost îndeplinite la timp din cauza faptului că în octombrie 2021 SA „Moldovagaz” a înregistrat un deficit al balanţei de plăţi ca urmare a creşterii preţului de achiziţie a gazelor naturale în anul 2021 de la 126,70 USD per mia de metri cubi în trimestrul I până la 800,62 USD per mia de metri cubi în octombrie 2021, în condiţia a unui preţ mediu anual de achiziţie de 148,61 USD per mia de metri cubi, inclus în tariful actual din 03 noiembrie 2020.

„În acest moment, se lucrează în continuare pentru a rezolva această situaţie. Totodată, ne exprimăm încrederea că cu sprijinul autorităţilor de stat ale Republicii Moldova această problemă va fi rezolvată în cel mai scurt timp”, se spune într-un comunicat emis de Moldovagaz.

Mai multe pentru tine:
Confesiuni incredibile despre fuga lui Pacepa. Un fost general dezvăluie ce a influențat propaganda în perioada comunistă
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%