Directorul filialei Cahul a ÎS Servicii Pază, reţinut de CNA pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO cna.md

Şeful întreprinderii de stat „Servicii Pază”, filiala Cahul, a fost reţinut de ofiţerii DGT Sud a CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Bărbatul este suspectat că ar fi primit 700 de euro de la un cetăţean pentru a-l ajuta să obţină permis de conducere.

Potrivit denunţătorului, bănuitul i-ar fi dat asigurări că ar avea influenţă asupra membrilor Comisiei de examinare a Agenţiei Servici Publice şi că îi poate determina să-l favorizeze la susţinerea probelor teoretice şi practice.

Pe circumstanţele denunţate, DGT Sud a CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar bărbatul a fost prins în flagrant chiar în biroul său de seviciu în timp ce primea 450 euro, transmişi sub controlul CNA. În urma  percheziţiilor efectuate la biroul suspectului a fost găsită şi suma de bani transmisă anterior.

Bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore şi a fost plasat în izolatorul CNA. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 6 ani de închisoare  cu aplicarea unei amenzi în mărime de până la 4000 unităţi convenţionale.

Precizăm că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Mai multe pentru tine:
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat