Dialog fără oameni. Cu cine vor să discute Timofti, Candu şi Streleţ?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dialogul social convocat de conducerea Republicii Moldova rămâne pe hârtie şi nimeni nu ştie clar când şi unde va avea loc. Apelul public lansat, pe 8 octombrie, de conducerea Republicii Moldova - preşedintele Nicolae Timofti, spicherul Andrian Candu şi premierul Valeriu Streleţ - către clasa politică şi societatea civilă pentru a identifica soluţii la problemele din societate nu are încă o agendă clară.

Prima întrunire întârzie să fie convocată, iar autorii apelului preferă să nu vorbească despre aceasta şi nici despre cei pe care intenţionează să-i invite la dialog.

Liderii celor mai importante organizaţii nonguvernamentale spun că nu au primit nicio invitaţie la discuţii cu liderii ţării. Mai mult decât atât, aceştia nici nu cunosc formatul în care va avea loc dialogul şi nici locul sau timpul întrevederii. Totodată, reprezentanţii partidelor politice de la guvernare, dar şi cei din opoziţie, răspund apatic la întrebarea dacă vor participa la aşa-numitul dialog social. În acelaşi timp, autorii apelului întârzie să facă lumină asupra intenţiei acestora de a discuta problemele ţării în cadrul unui format lărgit, ascuzându-se după diverse justificări.

Au lansat apelul, dar nu cunosc detalii

Precizăm că apelul public pentru un dialog social a fost lansat pe 8 octombrie. În comunicatul remis presei, Direcţia comunicare a Parlamentului anunţa că prima întrunire a membrilor platformei de dialog creată este preconizată pentru data de 13 octombrie curent. Întrebaţi de Adevărul Moldova dacă întrevederea va avea loc, reprezentanţii Direcţiei ne-au răspuns că încă nu a fost definitivată agenda, presa urmând a fi informată despre aceasta spre seară. În ceea ce priveşte organizaţiile care au fost invitate, ni s-a spus că de acest lucru se ocupă Preşedinţia.

Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, ne-a spus că, cel mai probabil, dialogul social va avea loc miercuri. „Vom încerca să asigurăm reprezentativitatea, totuşi replici legate de o anumită subiectivitate din partea noastră, nu sunt excluse. Dacă aveţi dumneavoastră o formulă care să excludă orice subiectivism, vă rog să o propuneţi. Pentru noi nu este o prioritate ca voi să tirajaţi lista (invitaţilor - n.r.), pentru noi este prioritar ca acest eveniment să aibă loc”, a declarat Vlad Ţurcanu pentru deschide.md.

Premierul, din Belgia în Kazahstan

Una din cauzele care amână convocarea dialogului social este şi absenţa premierului Valeriu Streleţ din ţară. Menţionăm că acesta se află în perioada 11-13 octombrie la Bruxelles, unde conduce o delegaţie a Republicii Moldova în cadrul unui şir de întrevederi cu oficiali de rang înalt din structurile Uniunii Europene. Totodată, după ce revine de la Bruxelles, Streleţ urmează să plece în oraşul Burabai din Kazahstan. În perioada 15-17 octombrie, şeful Executivului de la Chişinău va participa la lucrările şedinţei Consiliului şefilor de stat al Comunităţii Statelor Independente. Miercuri, 14 octombrie, este ziua în care, cel puţin la moment, este clar că Timofti, Candu şi Streleţ se vor afla în ţară şi vor putea convoca prima întrunire a noii platforme de dialog.

Pe cine a invitat Timoft, Candu şi Streleţ la dialog?

Adevărul Moldova i-a contactat pe unii dintre cei mai importanţi lideri ai societăţii civile ca să-i întrebe dacă au fost invitaţi la dialogul cu conducerea ţării şi ce cred despre situaţia actuală din ţară.

Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, ne-a spus că nu ştie unde vor avea loc discuţiile. „N-am primit invitaţia. Probabil, mai tarziu o să-mi trimită”. Nici IDIS „Viitorul” nu a primit vreo invitaţie la dialogul social. Acelaşi lucru ni l-a spus şi directorul Fundaţiei Est-Europeană, Sorin Mereacre, care a menţionat că nu ştie despre ce fel de eveniment este vorba. Directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, de asemenea nu a primit niciun fel de invitaţie la eveniment şi spune că nu ştie detalii în acest sens.

Nici Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” nu a primit o invitaţie oficială pentru a lua parte la discuţii. Avocatul Andrei Năstase, unul dintre fondatorii platformei, spune că s-a văzut nevoit să telefoneze la Guvern şi să afle mai multe detalii despre întrunire. „Nu am primit nicio invitaţie oficială, am sunat noi şi am întrebat unde şi când va avea loc întâlnirea. Dar noi nu aşteptăm invitaţii, noi mergem să reprezentăm poporul şi să împlinim revendicările acestuia. E un pact care aminteşte de cel propus de Voronin în anul 2002”, spune Năstase.

Va încerca să ajungă la eveniment fără invitaţie

Unul dintre protestatarii Paltformei „Demnitate şi Adevăr” Alexei Tulbure a spus că nu are invitaţie, dar va încerca să intre la eveniment. „Am să încerc, chiar dacă nimeni nu a făcut publică procedura şi condiţiile de participare. Cei care îmi propun dialog social în primul rând trebuie să răspundă pentru fărădelegile comise în faţa legii şi după asta noua putere trebuie să intre în dialog social. Tema acestui dialog trebuie să fie cum să facem ca să nu se mai repete ororile din anii precedenţi”, a mai comentat fostul ambasador al Republicii Moldova la ONU.

„Fără o agendă clară suntem în haos”

Nici directorul executiv al Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole, nu a primit vreo invitaţie la această şedinţă - nici pe email, nici la telefon şi nici în scris. Totuşi, el ne-a spus că dacă există o invitaţie deschisă pentru toată societatea civilă, va participa împreună cu colegii şi va veni cu propuneri şi sugestii. Manole este de părere că întreg procesul pentru o astfel de întrunire trebuie să fie mult mai bine organizat, mai ales că în momentul de faţă nici nu e clar când va avea loc aceasta. Ion Manole a spus că trebuie ca lucrurile să fie puse mult mai bine la punct, să se ştie exact ce se vrea şi să existe o agendă clară, altfel va fi un haos.

„Nu are rost să vorbim despre apel”

Sergiu Sârbu de la Partidul Democrat şi Valeriu Ghileţchi de la Partidul Liberal-Democrat ne-au răspuns că vor participa la dialogul social, dar că nu cunosc formatul în care va avea loc.

În ceea ce priveşte partidele de opoziţie, PR Manager-ul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Carmena Lupei, a menţionat că nu este la curent cu desfăşurarea acestui eveniment, întrebând reporterul Adevărul unde şi la ce oră va avea loc?

Ilian Caşu, unul dintre liderii formaţiunii Partidul Nostru, spune că a citit apelul celor de la guvernare pe care îl descrie ca fiind „un text redactat foarte elegant”. El spune însă că cei care l-au scris sunt lipsiţi de credibilitate. „Au lansat acest apel de ochii lumii. Este un regim în agonie, pe patul de moarte. Nici măcar nu are rost să vorbim despre acest apel în condiţiile în care pentru unul din semnatarii acestuia, pe numele lui Valeriu Streleţ, protestatarii din scuarul Parlamentului, inclusiv eu, nu există. El neagă existenţa noastră ca şi protestatari. Nu am primit nici măcar un apel telefonic, darămite o invitaţie oficială”, afirmă Ilian Caşu.