Dezvoltarea de la Chişinău şi Tiraspol, analizată comparativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a implimentat un proiect de cercetare pentru Republica Moldova, care vine ca o soluţie pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Astfel, la data de 18 noiembrie, în cadrul Universităţii Libere Internaţionale a Republicii Moldova au fost iniţiate discuţii pe această temă, de către un grup de experţi din Chişinău şi Tiraspol.

Potrivit unui comunicat de presă, participanţii au discutat asupra itemilor care pot face utilă o analiză comparativă a stadiilor de dezvoltare pe cele două maluri ale Nistrului, reperindu-se la domeniile economic, politic, al societăţii civile, mass-mediei şi drepturilor omului. La discuţii au participat şi un grup de studenţi de la Facultatea de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administraţie a Universităţii de Stat a Moldovei.

Rezultatul cercetării va fi prezentat profesorilor Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu în luna martie, 2015, oferindu-le astfel date pentru un Raport care să constate decalajele, uniformităţile şi oportunităţile de dezvoltare socială pe cele două maluri ale Nistrului.

Proiectul de cercetare „Dezvoltarea ca soluţie a conflictului transnistrean” este finanţat de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – Biroul Regional pentru Europa şi Comunitatea Statelor Independente, prin Asistenţa oficială pentru dezvoltare implementată de către Ministerul Afacerilor Externe al României.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta