Dezinformare de la Tiraspol cu privire la regimul preferinţelor comerciale cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puterea de la Tiraspol se laudă că a ajuns la un acord cu UE în privinţa comerţului preferenţial

Administraţia ilegală de la Tiraspol a lansat ştirea că s-a ajuns la un acord privind prelungirea comerţului privilegiat cu Uniunea Europeană, însă experţii în drept internaţional susţin că acest lucru este imposibil, iar populaţia este dezinformată şi folosită.

Reprezentanţii administraţiei ilegale de la Tiraspol au anunţat marţi, 8 decembrie, că au convins reprezentanţii Uniunii Europene privind necesitarea elaborării şi implementării unei formule aparte pentru ca agenţii economici din regiune să beneficieze de regim comercial preferenţial cu piaţa comunitară.

Tiraspolul se laudă că a ajuns la un acord cu UE

Potrivit presei din stânga Nistrului, „viceministrul de externe” de la Tiraspol, Dmitri Palamarciuc, l-a anunţat pe liderul autoproclamat, Evgheni Şevciuk, că s-a ajusn la un acord cu reprezentanţii Uniunii Europene în vederea prelungirii regimului preferenţial de comerţ cu Transnistria după 1 ianuarie 2016. „Am reuşit să convingem reprezentanţii uniunii Europene de faptul că Transnistria are nevoie de o soluţie aparte, iar implementarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE, care a fost încheiat împotriva intereselor noastre strategice şi fără consultarea noastră, nu are perspectivă pentru populaţia din Transnistria. Am stabilit deja care vor fi parametrii de bază a noului regim comercial, iar acum este finalizată procedura de aprobare de către structurile europene. Totuşi, noi chiar astăzi putem să spunem că întreprinderile din Transnistria vor păstra posibilitatea de a exporta în regim preferenţial în UE şi după 1 ianuarie. Nu vor exista cerinţe suplimentare, speciale, îndeplinirea anumitor standarde sau acordul anumitor instituţii controlate aşa cum au anunţat jurnaliştii de rea-credinţă sau experţii”,a  declarat Palamarciuc.

Şevciuk le-a mulţumit „diplomaţilor” din Transnistria

Evgheni Şevciuk le-a mulţumit „diplomaţilor transnistreni” pentru faptul că „doar datorită eforturilor acestora s-a putut identifica cea mai potrivită soluţie pentru dezvoltarea relaţiilor dintre agenţii economici transnistreni şi cei europeni”.

Expertul în drept internaţional, Vitali Catană apreciază că discuţiile privind identificarea unei soluţii pentru prelungirea acestor avantaje pentru regiunea transnistreană este o chestie de oportunitate şi trebuie de văzut dacă este în avantajul soluţionării problemei transnistrene.

Puterea de la Tiraspol minte

„Este imposibil, pentru că europenii nu ar putea accepta aşa ceva. De multe ori în ultimul timp, declaraţiile trebuie filtrate şi nu trebuie luate ca atare, pentru că sunt făcute, în cazul acesta, pentru a folosi populaţia din regiune, care este una mai puţin informată şi pentru care poate astfel de declaraţii prind. Uniunea Europeană nu poate să evite puterea de la Chişinău, nu poate să promită aşa ceva şi nu poate să încheie un acord cu Transnistria pentru că este o autoritate nerecunoscută. Acest lucru poate fi realizat doar cu implicarea Chişinăului, care trebuie să cântărească foarte atent ce este de făcut”, a subliniat expertul.

Chişinăul ar trebui să facă presiuni în sens pozitiv

În acelaşi timp, Vitali Catană consideră că lansarea acestor declaraţii trebui privită şi prin prisma evoluţiilor din regiune care sunt într-o  permanentă schimbare, precum şi trebui de luat în calcul faptul că recent au avut loc alegeri nerecunoscute de către Chişinău. Referitor la discuţiile privind identificarea unei soluţii în vederea prelungirii preferinţelor comericale pentru regiunea transnistreană, expertul susţine că Chişinăul ar trebui să facă presiuni, pentru că orice acţiune în interesul integrării Republicii Moldova trebuie apreciată pozitiv, inclusiv când e vorba despre presiuni.

În acelaşi timp, expertul din stânga Nistrului, Roman Konoplev, susţine că sunt posibile mai multe motive care ar fi putut sta la baza acestei decizii din partea UE. Potrivit lui Konoplev, eruopenii s-ar fi răzgândit în privinţa regiunii transnistrene pentru a nu îndepărta şi mai mult cele două maluri ale Nistrului, decizia UE ar fi fost luată cu implicarea Chişinăului sau pentru a consolida poziţia lui Şevciuk.

Regimul expiră la 1 ianuarie 2016

Regimul preferenţial de comerţ al Transnistriei cu UE urmează să expire pe 1 ianuarie 2016, iar mai mulţi oficiali europeni anunţau anterior că agenţii economici din regiune vor beneficia în continuare de aceste avantaje dacă administraţia ilegală de la Tiraspol se va alătura Chişinăului în implementarea Acordului de Asociere cu UE. Comisarul UE pentru comerţ, Cecilia Malmstrom, declara recent că regimul Preferinţelor Comerciale Autonome nu va fi prelungit pentru Transnistria după 1 ianuarei 2016, însă Comisia Europeană spijină dialogul dintre Chişinău şi Tiraspol în vederea continuării comerţului previlegiat pentru agenţii eceonomici din regiune şi după această dată. Vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, declara anterior că sunt identificate soluţii în acest sens, iar o decizie finală va putea fi cunoscută după 1 ianuarie 2016.

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi ai Delegaţiei UE la Chişinău nu au oferit un răspuns la solicitările Adevărul Moldova de a comenta declaraţiile administraţiei autoproclamate de la Tiraspol.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat