Dezechilibru demografic în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul pensionarilor din Republica Moldova va spori cu 30% până în anul 2016, apreziacă demograful Valeriu Sainsus, transmite IPN.

Potrivit demografului, numărul pensionarilor va ajunge până la 750.000 de persoane, astfel existând riscul creşterii presiunii fiscale asupra cetăţenilor apţi de muncă, mai ales în condiţiile când actualul sistem de pensionare nu este adecvat. Valeriu Sainsus crede că pentru ameliorarea situaţiei, în primul rând, este necesară echilibrarea vârstei de pensionare dintre bărbaţi şi femei. „Nu este normal ca femeile să se pensioneze cu cinci ani mai devreme decât bărbaţii, în condiţiile când speranţa de viaţă a femeilor este mai mare decât a bărbaţilor. De multe ori, femeile fiind impuse să se pensioneze, rămân, practic, fără surse de existenţă. Ar trebui ca vârsta de pensionare de 57 de ani pentru femei să fie păstrată doar pentru acelea care au născut mai mult de trei copii, în restul, să fie majorată”, a conchis demograful.

Pe de altă parte, Olga Găgăuz, director al Centrului pentru cercetări demografice susţine că pentru majorarea vârstei de pensionare există anumite riscuri, deoarece „statisticile arată că majoritatea populaţiei de la 55 de ani este foarte bolnavă. Am putea micşora numărul de pensionari prin majorarea vârstei de pensionare, dar ar apărea o altă categorie, a celor declaraţi inapţi pe motiv de boală. Cred că mai întâi este necesar de a asigura servicii medicale de calitate pentru populaţie”, a declarat Olga Găgăuz. Olga Găgăuz a ţinut să precizeze că pe lângă creşterea numărului de pensionari se înregistrează diminuarea natalităţii, motivele principale fiind condiţiile de viaţă ale populaţiei, dar şi migraţia. „Din cei 40 de mii de copii moldoveni născuţi anul trecut, 10 la sută au fost născuţi peste hotarele Republicii Moldova”, a mai spus Găgăuz. În Republica Moldova speranţa de viaţă pentru bărbaţi este de 68 de ani, iar pentru femei de 70 de ani.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie