Deţinătorii de patente ies din nou în stradă, cerând anularea unor taxe care au fost deja anulate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii businessului mic au ameninţat că vor organiza proteste dacă nu le vor fi anulate datoriile la plata poliţelor de asigurare medicală pentru anii precedenţi. Ministrul Sănătăţii a declarat că aceste plăţi vor fi anulate, dacă deţinătorii vor prezenta vor da dovadă că au procurat poliţa pentru anul 2011.

Deţinătorii de patente ameninţă cu noi proteste, dacă Guvernul nu va reduce taxele pe care trebuie să le plătească statului. Este vorba, în mare parte, de datorii acumulate faţă de Compania Naţională de Asigurări în Medicină pentru neachitarea poliţei de asigurare obligatorii pe parcursul anilor trecuţi.

„Prin decizia judecăţii, trebuie să achit circa 6.000 de lei în beneficiul organizaţiei teritoriale a CNAM. Nu ne jefuiţi şi hărţuiţi prin instanţe", a declarat Eleonora Ţurcan, directorul filialei Căuşeni a Asociaţiei Micului Business.


Întreprinzătorii se plâng că nu sunt susţinuţi de stat. În timp ce vânzările scad, costurile patentei şi ale asigurărilor obligatorii cresc în fiecare an. „Plătim lunar 340 de lei pentru asigurarea socială. Mi-ar fi uşor, dacă aş avea un salariu de 10 mii de lei, cum cred mulţi, dar nu am aşa venituri", a spus Olga Cerchei, şefa filialei de la Ştefan Vodă.

Titularii de pantente susţin că toate încercările de a obţine audienţă la premierul Vlad Filat nu au avut sorţi de izbândă. Solicitat de „Adevărul", ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, a declarat că datoriile pentru poliţele de asigurare obligatorie au fost anulate, aceasta fiind o prevedere a Legii Bugetului. „Trebuie să procure o poliţă pentru 2011, s-o prezinte instanţei şi, automat, datoriile vor fi anulate", a explicat ministrul.

Mai multe pentru tine:
Mihai Viteazul nu a fost recunoscut ca domnitor al Transilvaniei. Cum îl vedea împăratul german și cum faima sa a devenit mortală
Performanțele unuia dintre cei mai buni salvatori din lume. Cum se antrenează pompierul care coordonează cea mai buna echipa de alpiniști de intervenție din România
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!