Detalii referitor la dosarul penal privind achiziţionarea celor 31 de autobuze pentru Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circumstanţele procesului penal în cazul celor 31 de autobuze denotă că la licitaţia pentru procurarea unităţilor de transport au fost depuse două oferte. Ulterior însă, în lipsa unor argumente obiective, unul dintre cei doi ofertanţi a fost descalificat. Respectiv, câştigătoare a fost desemnată o companie înregistrată într-o zonă a cărui jurisdicţie nu implementează standardele internaţionale de transparenţă, transmite IPN.

Se presupune că procedura de achiziţie publică a fost desfăşurată cu abateri de la legislaţia în vigoare, fiind aduse atingeri principiilor de bază ale achiziţiilor publice, precum utilizarea eficientă a banilor publici, tratament egal, imparţialitate, nediscriminare în privinţa unor ofertanţi şi operatori economici publici.

Ofiţerul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, Mariana Beţivu, a declarat pentru IPN, că pe 12 august Direcţia generală urmărire penala a pornit cauza penală în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracţiunii prevăzute de articolul 327 din Codul Penal. Este vorba despre „abuz de putere sau abuz de serviciu săvârşită din interes material, în scopul realizării altor interese personale sau în interesul unei terţe persoane”.

Cauza penală a fost pornită pe faptul acţiunilor ilegale ale factorilor de decizie ai Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie a Primăriei municipiului Chişinău la achiziţionarea de către ÎM Parcul Urban de Autobuze a 31 de autobuze.

Cele 31 de autobuze noi au costat municipalitatea 78 de milioane de lei. Noile unităţi de transport au ajuns la Chişinău în luna februarie a anului curent. În spaţiul public au apărut discuţii despre suspiciuni că un intermediar a cumpărat autobuzele şi le vinde municipiului Chişinău, diferenţa de bani punând-o în buzunar.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani