Detalii în cazul celor două incendii puternice din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiul produs la centrul comercial din strada Ismail, colţ cu bulevardul Dimitrie Cantemir din capitală, a fost lichidat. În total, a fost afectată o suprafaţa de peste 500 de metri pătraţi a căptuşelii de la acoperiş şi a pereţilor laterali.

Liliana Puşcaşu, ofiţer de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat pentru IPN că deocamdată nu se cunoaşte de la ce a pornit incendiul, însă toate circumstanţele urmează a fi stabilite de către specialişti.

Cât ţine de incendiul produs la Institutul de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, deşi acesta fost localizat, către ora 17.00, lichidarea nu a fost dată încă. Flăcările au cuprins o suprafaţă de peste o mie de metri pătraţi din acoperişul instituţiei. Aflaţi la faţa locului, pompierii efectuează lucrări de spălare şi de demontare La fel, toate circumstanţele, cauza şi prejudiciul urmează a fi stabilite ulterior.

În ambele incendii, care s-au produs la diferenţă de aproximativă oră, toate persoanele aflate în interior au fost evacuate, iar nimeni nu a avut de suferit. La Institutul de Zoologie a fost antrenată întreaga garnizoană de autospeciale şi pompieri a municipiului Chişinău.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG