Deputatul Nesterovschi va ataca în instanţă actul emis de ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Partidului Socialiştilor Alexandr Nesterovschi nu este de acord cu constatarea Autorităţii Naţionale de Integritate privind  încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi va contesta actul în instanţa de judecată.

Contactat de IPN, Alexandr Nesterovschi a declarat că, încă până a deveni deputat, împreună cu un prieten au deschis o companie, care ulterior a început să desfăşoare activitate turistică. Atunci, când a fost deschisă compania, cineva trebuia să devină administrator, postură pe care a ocupat-o. Însă ce este important, spune deputatul, nu a fost angajat şi nu a ridicat salariu.

Apoi director a devenit o altă persoană, pe numele căreia a fost perfectată licenţa pentru activitate turistică. Alexandr Nesterovschi susţine că, în momentul în care a completat actele pentru a candida la funcţia de deputat, cunoştea că un parlamentar nu trebuie să fie angajat şi să ridice salariu dintr-un alt loc, decât din legislativ. „I-aş recomanda ANI să se ocupe mai bine de acei deputaţi care şi-au schimbat fracţiunile şi, după cum se vorbeşte, nu au făcut-o gratis, de acei deputaţi care au participat la furtul miliardului şi de acei deputaţi care îşi subestimează cheltuielile cu scopul de a-şi ascunde veniturile”, a mai spus Alexandr Nesterovschi.

Potrivit actului de constatare al ANI, subiectul a devenit administrator în cadrul unei firme în anul 2013. Din 2014, acesta este deputat în Parlament, iar pe durata celor două mandate de legiuitor, subiectul nu a renunţat la calitatea sa de administrator al firmei. În cadrul controlului, s-a constatat că, deputatul şi-a continuat exercitarea atribuţiilor de administrator, şi-a pus semnătura pe mai multe facturi fiscale şi alte documente interne din cadrul firmei, asigurând în acest mod funcţionalitatea acesteia. ANI mai precizează că, dacă actul emis va rămâne definitiv, inspectorul de integritate va sesiza Parlamentul pentru a iniţia procedura de încetare a mandatului de deputat.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură