Deputaţii din România şi Moldova vor un spaţiu mediatic comun între cele două state

0
Publicat:
Ultima actualizare:
membrii Comisiei Comune din legislativele celor două ţări FOTO:parlament.md

Declaraţia Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentele Moldovei şi României reiterează sprijinul ferm al românilor pentru acordarea perspectivei europene clare Republicii Moldova şi integrarea deplină a ţării noastre în UE.

Declaraţia a fost adoptată astăzi, în cadrul celei de-a patra reuniuni a Comisiei Comune, şi a semnată de cei doi co-preşedinţi ai Comisiei, deputata Ana Guţu şi senatorul Florin Constantinescu.

Potrivit documentului, Parlamentul României va susţine şi în continuare, în dialogul politic cu parlamentele statelor membre ale UE, necesitatea ratificării cât mai rapide, de către toate statele membre, a Acordului de Asociere UE-Republica Moldova.

„Acordul de Asociere va ridica pe baze noi, consolidate, relaţia Chişinăului cu Uniunea Europeană şi reprezintă o etapă în procesul mai larg al integrării europene a Republicii Moldova. Toate forţele politice din România reafirmă întreaga disponibilitate şi determinare de a sprijini în continuare, atât în plan intern, cât şi în plan extern, în dialogul bilateral şi multilateral cu statele membre UE şi cu instituţiile europene, procesul integrării europene a Republicii Moldova“, se spune în textul declaraţiei.

În context, Comisia Comună sprijină transferul de expertiză şi bune practici pentru pregătirea Chişinăului în dialogul şi negocierile viitoare cu UE.

Totodată, membrii Comisiei Comune susţin crearea unui spaţiu mediatic comun între cele două state şi încurajează adoptarea măsurilor necesare pentru ca Republica Moldova şi România să faciliteze retransmiterea canalelor de televiziune din cele două ţări. Totodată, deputaţii pledează pentru continuarea şi consolidarea proiectelor comune de colaborare în domeniile cultural, social, economic, educaţional, energetic etc.

Documentul susţine oportunitatea intensificării colaborării în domeniul asistenţei de urgenţă şi dezvoltării unui mecanism SMURD în Republica Moldova. În domeniul educaţional se propune dezvoltarea proiectelor de perfecţionare pentru cadrele didactice moldoveneşti, de mobilitate academică, programelor de cercetare şi inovare. În contextul crizei din regiune, Comisia Comună îndeamnă la cooperare în domeniul securităţii şi apărării în vederea protejării intereselor de securitate şi apărare ale celor două state.

Reuniunea Comisiei Comune pentru Integrare Europeană între Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova a avut loc la Bucureşti, în perioada 17-18 iunie 2014.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete