Deputat PLDM: Avem un stat care nu aparţine cetăţeanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, la 27 de ani de la declararea Independenţei, spre regret, avem un stat care de fapt nu aparţine cetăţeanului. Or, acel stat de sorginte sovietică a rămas în Republica Moldova şi până în prezent, cu mici ajustări. Opinia a fost exprimată în cadrul unor dezbateri publice, de către Iurie Ţap, deputat PLDM, organizate de către Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova.

Potrivit lui Iurie Ţap, în toate perioadele de după Independenţă au fost obţinute lucruri reuşite şi mai puţin reuşite. De exemplu, Legea autoadministrării locale a fost o pornire bună, doar că punerea ei în aplicare n au fost adecvate. Conform Constituţiei, spune deputatul, Republica Moldova este un stat descentralizat. Însă au trecut 24 de ani de la adoptarea ei şi cu regret se constată că de fapt acest obiectiv nu este realizat. „De ce? Este vorba de carte puţină şi lipsă de viziune”, a spus liberal democratul.

Iurie Ţap este de părere că Acordul de Asociere pe care l-a semnat Republica Moldova cu UE, care îl cuprinde şi pe cel de comerţ liber, este o reuşită a guvernării de la 2009 încoace şi că acest lucru poate fi considerat cel mai important lucru ce a fost realizat, deoarece fără sprijinul din exterior Republica Moldova nu reuşeşte. Deputatul crede că guvernărilor de după declararea Independenţei nu le-a reuşit să creeze un stat care să fie pentru cetăţeni şi nu a fost creat un sistem eficient de administrare a treburilor statului.

Deputatul remarcă faptul că Strategia de reformă pentru perioada 2016-2020 spune foarte clar că „obiectivul general este reforma administraţiei pe baza decentralizării puterii”. Însă, cu părere de rău, clasa politică nu a dorit reforme reale. „Partidele de la guvernare nu au fost partide clasice, doctrinare. Liderii partidelor politice şi un grup îngust de oameni au promovat interese de sector, de moment, precum şi controlul principalelor fluxuri de resurse şi economia în favoarea sa. „Asta este dur. Dar aceasta este situaţia. Am încercat să ne opunem”, a spus Iurie Ţap.

Potrivit liberal democratului, unde a ajuns astăzi ţara este foarte tragic. „Constituţia spune că suveranitatea naţională aparţine poporului. Însă, noi avem astăzi o majoritate parlamentară controlată de PDM, care a venit în Parlament cu doar 19 mandate. Acest fapt înseamnă că Parlamentul nu reprezintă cetăţeanul. Această majoritate parlamentară a creat executivul, care nu este reprezentativ. Astăzi avem legislativul, executivul şi parţial autorităţile judecătoreşti care nu reprezintă cetăţenii, or, caracterul reprezentativ al puterii este cheia”, a spus Iurie Ţap.

Iurie Ţap mai remarcă faptul că astăzi în Republica Moldova este încălcat principiul suveranităţii naţionale. „Independenţa este o faţetă a principiului suveranităţii naţionale. O a doua faţetă este supremaţia puterii care astăzi practic este uzurpată, pentru că ea nu este reprezentativă. Astăzi, la 27 de ani de la declararea Independenţei, spre regret, avem un stat care de fapt nu aparţine cetăţeanului, nu prestează acele servicii pe care le aşteaptă cetăţeanului”, a conchis liberal democratul Iurie Ţap.

Dezbaterea „Independenţa: paşi înainte şi paşi înapoi, în viziunea partidelor care au deţinut şi deţin funcţii de conducere în stat”, face parte din ciclul de dezbateri publice desfăşurate de către Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta