Deputat PAS: Aderarea la UE înseamnă aderarea la o lume a păcii şi bunăstării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lilian Carp

Statutul de ţară candidată la aderare va oferi Republicii Moldova şansa democratizării şi modernizării infrastructurii, pentru că vom avea acces la fonduri europene suplimentare. O spune deputatul PAS, Lilian Carp, potrivit căruia Republica Moldova nu-şi doreşte o poziţie privilegiată în raport cu alte state candidate la aderare şi va munci pentru a implementa reformele convenite cu partenerii europeni, notează IPN.

De cealaltă parte, reprezentanţii opoziţiei spun că printre condiţionalităţile impuse Chişinăului de către UE se regăseşte reforma justiţiei, iar la acest capitol Republica Moldova înregistrează regrese, nu progrese.

Printre condiţionalităţile impuse Republicii Moldova de către Uniunea Europeană se regăsesc: lupta cu corupţia, reforma justiţiei, implementarea angajamentului de „dezoligarhizare”, lupta împotriva criminalităţii organizate, sporirea implicării societăţii civile în procesul de luare a deciziilor. Opoziţia parlamentară spune că aderarea Republicii Moldova la UE este un proces extrem de îndelungat atât timp cât reforma justiţiei fie bate pasul pe loc, fie înregistrează un regres.

„Statutul de candidat, care posibil, ne va fi acordat, nu înseamnă aderarea la UE. Aderarea poate dura foarte mulţi ani. Turcia este stat candidat din 1999. Serbia de vreo 12 ani îşi aşteaptă rândul. Macedonia de Nord îşi aşteaptă rândul. Noi şi Ucraina nu vom fi o excepţie. Vom mai sta încă 20 de ani în rând. Uniunea Europeană are condiţionalităţi. La capitolul reforma justiţiei noi nu avansăm, ci facem paşi în urmă. Legile modificate recent au dat peste cap tot ce s-a făcut până acum. Legea procuraturii a fost creată sub egida Consiliului Europei, Comisiei de la Veneţia, ulterior PAS a venit cu o serie de modificări criticate, inclusiv, de Comisia de la Veneţia”, a spus deputatul Blocului comuniştilor şi socialiştilor, Grigore Novac, în cadrul unei ediţii speciale la postul public de televiziune Moldova 1.

Mai optimişti la acest capitol se arată reprezentanţii guvernării, potrivit cărora obţinerea statutului de ţară candidată la aderare reprezintă o oportunitate enormă pentru creşterea calităţii vieţii oamenilor şi pentru modernizarea infrastructurii.

„Aderarea la UE înseamnă aderare la o lume civilizată. Preşedintele Macron este adeptul unei Uniuni Europene extinse, lucru care acum 4-5 ani nici nu era permis. Discuţiile anti-extindere a Uniunii Europene nu mai au atât de multă întâietate. Acum se vorbeşte despre o extindere a UE. Nimeni nu doreşte pentru Republica Moldova anumite bonusuri, noi ştim exact care sunt vulnerabilităţile Republicii Moldova. Dar trebuie să ne fie clar că aderarea la UE înseamnă aderarea la lumea păcii şi bunăstării. Vom avea acces la fonduri, iar odată cu creşterea calităţii vieţii, noi vom întoarce banii care ne sunt oferiţi pentru modernizarea infrastructurii ”, a spus deputatul PAS, Lilian Carp.

Comisia Europeană a recomandat săptămâna trecută Consiliului European să ofere Republicii Moldova şi Ucrainei statut de ţări candidate la aderare. Verdictul final va fi dat în timpul summit-ului european care va avea loc la Bruxelles, în perioada 23-24 iunie.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”