Demiterea lui Alexandru Stoianoglo, mărul discordiei între guvernarea PAS şi societatea civilă. Expert: Iniţiativa este una periculoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Stoianoglo, procuror general

Mai mulţi jurişti din R. Moldova dezaprobă intenţia PAS de a modifica Legea cu privire la Procuratură, astfel încât să existe posibilitatea demiterii procurorului general, după evaluarea activităţii acestuia. Potrivit experţilor, se creeză un precedent periculos care instituie o dependenţă a procurorului general de guvernare. De cealaltă parte, ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, spune că proiectul este unul constitutional, notează IPN.

Potrivit preşedintelui Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea, iniţiativa guvernării de a demite Procurorul General în urma unei evaluări a activităţii acestuia este periculoasă şi reprezintă o ingerinţă a politicului în justiţie.

„Criticile la adresa Procuraturii sunt, în mare parte, întemeiate. Procuratura nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor societăţii. Dar procurorii trebuie să fie independenţi de politic, pentru că dacă vor fi dependenţi de politicieni, nu vor porni niciodată împotriva lor. Se creează un precedent periculos, când pentru a scoate un Procuror din funcţie Parlamentul modifică legea. Peste 4 ani vom avea altă guvernare, care iarăşi va demite Procurorul General. Nu mai rămâne nimic din independenţa Procuraturii”, a spus Vladislav Gribincea în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Nici fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, nu vede cu ochi buni modificarea propusă.

„Febra electorală încă nu i-a părăsit pe cei care au preluat puterea în Republica Moldova. Chiar dacă au un mandat popular, acest mandat trebuie exercitat în strictă conformitate cu prevederile Constituţiei. Este un fals atunci când se invocă necesitatea evaluării activităţii Procurorului. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, actuala putere vrea un alt Procuror General. Noi mai avem experienţa comisiilor meritocratice, concursurilor care nu erau respectate nici măcar de cei care le organizau. Este o modalitate sovietică, veche, când puterea de stat este exercitată exclusiv cu instrumente represive, nu cu instrumentele legale şi instituţionale”, a spus Alexandru Tănase.

De cealaltă parte, ministrul justiţiei Sergiu Litvinenco spune că prin instituirea mecanismului de evaluare a activităţii Procurorului General se doreşte responsabilizarea acestuia.

„Proiectul este perfect constituţional, pentru că Legea Supremă prevede expres că Procurorul General poate fi demis de preşedintele ţării la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor pentru motive obiective, în baza unei proceduri transparente. Practic, Constituţia impune instituirea unor mecanisme cu privire la demiterea Procurorului General în cazul în care el nu are performanţe sau a comis o abatere disciplinară. Decizia finală va aparţine, exclusiv, Consiliului Superior al Procurorilor. Este o lege care vine să-l responsabilizeze pe Procurorul General”, a spus Sergiu Litvinenco.  

Proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură prevede instituirea unei comisii de evaluare a activităţii Procurorului General. Ulterior, raportul comisiei este transmis Consiliului Suprior al Procurorilor. În cazul în care activitatea Procurorului obţine calificativul „eşuat”, CSP propune şefului statului demiterea Procurorului General.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro