Decizia AMN de fuziune cu PLDM: de ce nu cu PD?

Duminică, 13 martie, Consiliul Naţional Politic al Alianţei „Moldova Noastră" a decis, cu votul a 74 de membri din 114, fuziunea cu Partidul Liberal Democrat din Moldova. Anterior, câteva portaluri anunţaseră iminenta fuziune a AMN cu Partidul Democrat. Ce s-a întâmplat?

A influenţat oare venirea la Chişinău a vicepreşedintelui american Joe Biden această decizie - dat fiind rolul central jucat de premierul Vlad Filat în vizita înaltului oficial american? Probabil că nu.

Mai mult a contat opţiunea membrilor consiliului naţional, care de data asta au putut să-şi spună păsul, prin comparaţie cu o adunare similară din ianuarie anul trecut, când s-a desprins gruparea Untilă-Colesnic, care a aderat la MAE, formaţiune ce a fuzionat mai nou cu Partidul Liberal.

Probabil, aceasta a fost şi opţiunea personală a lui Serafim Urechean, deşi nu părea deloc fericit după consumarea evenimentului. Întrebat dacă pretinde cumva să devină candidat al PLDM la alegerile locale pentru capitală, acesta a spus că nu exclude această posibilitate. Pare însă foarte improbabil ca Filat să mizeze pe candidatura lui Urechean, deoarece asta ar însemna recunoaşterea faptului că nu are cadre suficiente în nucleul partidului pentru o funcţie atât de importantă.

Mai mult, Filat nu va uita uşor criticile acide ale lui Urechean, din 2010, cu privire la tentativele PLDM „de a-i cumpăra" organizaţiile din teritoriu. Cel mult, după toate probabilităţile, Urechean poate spera la un post de ambasador, în Turcia de exemplu, cum a scris deja presa. Sau în Italia ori în Rusia, dacă e să ne referim la puţinele ţări în care activează în continuare doi ambasadori numiţi încă de comunişti (Gheorghe Rusnac, fost rector al Universităţii de Stat din Moldova, şi Andrei Neguţă, membru marcant al PCRM).

De ce AMN a decis să adere anume la PLDM, şi nu la PD? Din punct de vedere logic şi ideologic, oamenii din AMN sunt mai degrabă apropiaţi celor din PD, mulţi dintre ei sunt foşti activişti sovietici din eşalonul doi şi trei al aparatului de stat şi de partid, fie de rang central sau local.

Pe aceştia însă îi desparte de Lupu-Diacov poziţia indecisă a PD în multe chestiuni, nu numai pe plan intern (problemele identitare, inclusiv denumirea limbii „de stat") sau extern (relaţiile cu Rusia, în primul rând). Factorul Plahotniuc este un alt element care a jucat un anume rol în această decizie. Este un câştig de imagine pentru Vlad Filat şi partidul său: înseamnă că formaţiunea premierului este totuşi „răul mai mic".

Acest lucru nu-i permite însă prim-ministrului să spună - în contextul problemelor legate de votarea bugetului de către executiv săptămâna trecută - că „guvernul este al Republicii Moldova, şi nu al persoanelor politice din această ţară". El însuşi este politician. Sau se crede cumva deasupra partidelor din AIE care i-au încredinţat mandatul să conducă guvernul?

Dacă da, atunci e grav. Dar sperăm că a fost doar o gafă cauzată de programul încărcat şi emoţiile legate de vizita înaltului oaspete american.