De Ziua Independenţei pensionarii anunţă proteste în faţa Parlamentului de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova organizează pe 27 august, de Ziua Independenţei, o acţiunea de protest în faţa Parlamentului faţă de starea de lucruri din ţară. Într-o conferinţă de presă la IPN, conducerea Uniunii Pensionarilor a anunţat că această zi este o ocazie pentru a semnala situaţia vulnerabilă în care au ajuns persoanele de vârsta a treia, din cauza pensiilor mizere.

Preşedintele Uniunii, Victor Leancă, a declarat că, din cauza pensiilor mici, a preţurilor mari, problemele vârstnicilor din Republica Moldova, devin tot mai acute. Acest lucru îi determină să întreprindă acţiuni pentru a trage un semnal de alarmă. Liderul Uniunii îndeamnă oamenii de vârsta a treia să-şi consolideze eforturile şi să iasă la protest. „Viaţa pensionarilor devine din ce în ce mai grea, mai deplorabilă. Această situaţie ne cere să nu tăcem”, a declarat Victor Leancă.

Mihai Postovan, reprezentantul Uniunii Pensionarilor din sectorul Buiucani, a spus că, la 26 de ani de la declararea independenţei, pensionarii sunt îngrijoraţi în legătură cu situaţia din ţară. Potrivit lui, toate guvernările care s-au perindat de-a lungul anilor, nu au făcut nimic pentru a schimba nivelul de trai al populaţiei. „Cu lacrimi şi durere în suflet vom marca Ziua Independenţei. Pensiile şi salariile sunt mici, preţurile sunt foarte mari. Exodul copiilor şi al nepoţilor peste hotare ne macină zi de zi”, a spus Mihai Postovan.

Prim-adjunctul preşedintelui Uniunii Pensionarilor, Nicolae Stratulat, a remarcat la rândul său că un stat care nu are grijă de proprii cetăţeni, este sortit pieririi. Acesta crede că în aceşti 26 de ani, majoritatea celor care au condus Republica Moldova şi-au adunat averi pe seama cetăţenilor. El spune că dacă într-o ţară vârstnicii sunt nemulţumiţi de starea de lucruri, înseamnă că toată ţara este nemulţumită. „Ne este greu, trăim rău, numai putem sta în tăcere. Indexarea pe care ne-au dat-o în luna aprilie este foarte mică, ce poţi cumpăra cu şase lei”, a afirmat Nicolae Stratulat.

Reprezentanţii Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova se vor aduna pe 27 august, între orele 10.00 şi 11.00, în scuarul Teatrului de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. La ora 11.00, manifestanţii vor porni în marş la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, unde vor depune flori. După, pensionarii se vor deplasa în scuarul Parlamentului unde va avea loc acţiunea de protest.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat