De ce socialiştii şi comuniştii îşi doresc demiterea Guvernului Streleţ. Textul moţiunii de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon, liderul socialiştilor a depus moţiunea de cenzură. Aceasta a fost susţinută de comunişti FOTO Alexandru Tarlev

Depotaţii socialişti şi comunişti au depus săptămâna trecută moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleţ. Aceasta nu a fost examinată joia trecută din cauza lipsei de cvorum. Documentul urmează să fie supus votului în şedinţa de astăzi, 29 octombrie.

Moţiunea de cenzură a fost semnată de 42 de deputaţi din fracţiunile PSRM şi PCRM. Pentru ca Guvernul săfie demis, pentru adoptarea moţiunii de cenzură este nevoie de 51 de voturi. În total, în Parlamentul de la Chişinău sunt 45 de deputaţi socialişti şi comunişti. Astfel, aceştia mai au nevoie de 6 voturi pentru ca documentul săfie votat.

Vă prezentăm mai jos textul moţiunii de cenzură.

Domnului Andrian Candu

Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova,

Parlamentului Republicii Moldova

Moţiune de cenzură asupra activităţii Guvernului

Subsemnaţii, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, în conformitate cu art. 106 din Constituţia Republicii Moldova, art. 112-118 din Capitolul 8 al Regulamentului Parlamentului Republicii Moldova, înaintăm moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului, în legătură cu existenţa suspiciunilor de corupţie a Prim-ministrului, domnul Valeriu Streleţ. 

Motivarea

Constituţia Republicii Moldova statuează că Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. În acest sens, Guvernul reprezintă asigurarea realizării liniilor politice interne şi externe ale ţării, încorporate în programul de guvernare acceptat de Parlament, ceea ce înseamnă iniţierea de proiecte legislative, adoptarea de hotărâri pentru aplicarea acestora, vegherea ca toate autorităţile administraţiei publice să acţioneze cu operativitate şi profesionalism în respectarea Constituţiei şi a legii. În pofida celor enunţate activitatea Executivului şi a conducătorului acestuia sunt orientate în sfera ilegalităţii.

În fapt, la data de 15 octombrie 2015 Parlamentul Republicii Moldova a ridicat imunitatea parlamentară deputatului Filat Vladimir, membru al fracţiunii PLDM. De la această dată Prim-ministrul, Valeriu Streleţ, care în virtutea funcţiei deţinute are obligaţiunea constituţională de a conduce Guvernul şi a coordona activitatea membrilor acestuia, s-a detaşat de la aceste imperative şi s-a transformat în apărătorul acestei persoane, neglijînd totalmente atribuţiile guvernamentale şi statale. Prim-ministrul este exponentul unei din puterile supreme în stat, care în activitatea trebuie să ţină cont de faptul că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate prin lege.

Totodată, la data 23 septembrie 2015 domnului Valeriu Streleţ prin demers i-a fost solicitat să iniţieze, în mod urgent, procedura de demitere a directorului Centrului Naţional Anticorupţie, prin înaintarea propunerii Şefului Statului. Însă acesta a refuzat să dea curs solicitării, motivîndu-şi inacţiunea prin lipsa de competenţă legală. Şi o cu totul altă abordare a avut-o în cazul cînd interesele personale au dictat-o, solicitînd domnului Nicolae Timofti, Preşedintele Republicii Moldova demiterea directorului CNA. Astfel, faptele domnului Streleţ pot fi calificate drept abuz de putere.

Mai mult, prin acţiunile Prim-ministrului, Guvernul Republicii Moldova se poziţionează în fruntea unor scandaluri de corupţie. În primul rînd este vorba de implicarea domnului Streleţ în facilitarea activităţii unor agenţi economici, precum „Caravita” SRL şi „Bioprotect” SRL. Aceste companii au afiliere directă (de exemplu, în calitate de fondator) cu persoana de demnitate publică precitată. Prin aceste companii, în opinia mai multor experţi, au fost spălaţi sume enorme de bani, care au fost sustraşi din „Banca de Economii” SA. Astfel, Prim-ministrul este implicat în scheme criminale şi coruptibile, care prejudiciază bugetul şi averea statului, sărăcesc poporul şi constituie o ameninţare directă în adresa cetăţenilor Republicii Moldova.

Evenimentele petrecute în ultimul timp (actele de corupţie şi alte acte conexe corupţiei) denotă în mod evident că în privinţa domnului Streleţ există suspiciuni de corupţie.

În aceste circumstanţe, Prim-ministrul, domnul Valeriu Streleţ, şi, respectiv, întreg Guvernul au pierdut dreptul de a realiza politica internă şi externă ale statului şi de a exercita conducerea generală a administraţiei publice. În aceste condiţii Guvernul Republicii Moldova urmează a fi demis prin exprimarea votului de neîncredere de către Parlament.

Dispozitivul

Avînd în vedere cele menţionate mai sus, în baza prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi altor acte legislative în vigoare, prin prezenta moţiune de cenzură exprimăm retragerea încrederii acordate Guvernului la investitură.

Deputaţii în Parlamentul Republicii Moldova:

42 de semnături

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie