De anul viitor în Moldova ar putea fi făcute primele transplanturi de ficat cu organe prelevate de la donatorii cadaverici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul trecut au fost efectuate trei operaţii de transplant hepatic Foto: Adevărul

Ministrul Sănătăţii Andrei Usatâi a susţinut că această procedură, în premieră pentru Republica Moldova, ar putea fi făcută în cadrul proiectului de twinning lansat astăzi împreună cu specialiştii din Franţa şi Spania, în domeniul transplantologiei.

În următorii doi ani, în Moldova vor putea fi făcute transplanturi în condiţii mai bune, cu organe prelevate de la donatorii aflaţi în moarte cerebrală. Iar de anul viitor vor putea fi făcute, în premieră, operaţii de transplant hepatic, cu ficaţi prelevaţi de la donatorii cadaverici. Potrivit ministrului Sănătăţii, Andrei Usatâi, proiectul de twinning „Consolidarea Agenţiei de Transplant din Republica Moldova şi Asistenţă în Armonizarea Legislativă în Materie de Calitate şi Siguranţă a Substanţelor de Origine Umană”, lansat astăzi, primul de acest fel din sectorul medical moldovenesc, va îmbunătăţi capacitatea specialiştilor în transplantologie de la noi, de a realiza aceste operaţii.

„Facem acest proiect de twinning cu Franţa şi Spania, state europene foarte evoluate în domeniul transplantologiei, de unde vor veni specialişti care vor cunoştinţe în ţara noastră. Vrem să sensibilizăm populaţia şi să le aducem oamenilor la cunoştinţă că transplantul de organe nu este doar aşteptarea recipientului, fără o co-participare a partenerului de donare. Am pregătit o bancă de ţesuturi şi organe, am identificat instituţiile care vor fi abilitate cu ceea ce e necesar pentru prelevarea organelor de la persoanele decedate. Acum este o problemă ca cetăţenii să-şi dea acordul în scris, în timpul vieţii, ca în condiţii extreme sau dacă vor deceda, să doneze un organ“, a spus ministrul Usatâi.

„Sunt foarte încrezător că echipa din acest proiect îşi va consolida forţele pentru reuşita modernizării Sistemului de Transplant, pentru binele tuturor pacienţilor aflaţi în aşteptarea unui transplant şi pentru toţi potenţialii donatori care ar accepta să ajute pe cineva sau chiar să salveze viaţa cuiva“, a susţinut şi Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.

Potrivit vicedirectorului Agenţiei de Transplant, Grigore Romanciuc, pentru acest proiect a fost alocat un buget de 1,2 milioane de euro. „Ne concentrăm pe ameliorarea cadrului juridic privind transplanturile, pe instruirea specialiştilor noştri din acest domeniu, precum şi pe prelevarea de organe de la donatorii cadaverici. Dacă anul trecut am efectuat 11 operaţii de transplant renal, estimăm un număr mult mai mare, chiar şi de 50 de astfel de intervenţii, peste doi ani“, a declarat Romanciuc. 

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi