Curtea de Conturi reacţionează. „Tudor Şoitu a întreprins acţiuni de destabilizare a situaţiei şi prejudiciere a imaginii instituţiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Conturi reacţionează la acuzaţiile fostului vicepreşedinte al instituţiei, Tudor Şoitu, care susţine că a fost demis pentru că a insistat să verifice neregulile din sistemul energetic.

Într-un comunicat emis de Curtea de Conturi (CC) este specificat că ex-vicepreşedintele CC nu şi-a executat eficient atribuţiile şi „a întreprins doar acţiuni ce reprezintă interese strict personale”.

Reprezentanţii Curţii menţionează că în cadrul misiunilor de audit efectuate la „Termocom” şi CET-uri, au avut loc încălcări privind independenţa şi imparţialitatea auditorilor şi s-au admis situaţii de conflict de interese.  Totodată, misiunea de audit de la „Moldelectrica” s-a desfăşurat ilegal, printr-o dispoziţie a lui Tudor Şoitu,  întrucât instituţia nu era inclusă iniţial în Programul activităţii de audit a CC.

Mai mult, fostul vicepreşedinte şi-a depăşit atribuţiile semnând acte în locul preşedintelui Curţii sau dând indicaţii auditorului interne, care se subordonează nemijlocit şefului CC.

Tudor Şoitu susţine că a fost demis pentru că a insistat să verifice neregulile din sistemul energetic

Reprezentanţii Curţii de Conturi susţin că Tudor Şoitu a iniţiat acţiuni care „prejudiciază imaginea instituţiei, nu aduc plus valoare Curţii de Conturi, şi au creat impedimente în dezvoltarea instituţiei”, enumerând litigiile de judecată în care acesta a fost implicat anterior şi exercitând presiune asupra angajaţilor.

„Activităţile desfăşurate de domnul Şoitu, destabilizarea situaţiei şi defăimarea imaginii instituţiei supreme de audit din stat nu i-au lăsat indiferenţi şi pe angajaţii Curţii de Conturi, care au adresat Preşedintelui instituţiei un demers cu solicitarea de a interveni pe lângă conducerea ţări şi organele competente în vederea examinării oportunităţii deţinerii de către Tudor Şoitu a funcţiei de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, pornind de la respectarea principiilor de integritate şi imparţialitate. Faptele elucidate au şi servit drept temei pentru votarea de către Legislativ a hotărârii privind demiterea dlui Tudor Şoitu din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi”, încheie comunicatul de presă.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model