Curtea Constituţională a suspendat legea care vizează competenţa ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a admis cererea de suspendare a acţiunii Legii nr. 244 (din 16 decembrie 2020) pentru modificarea unor acte normative (proiectul nr. 495 din 4 decembrie 2020) care vizează inclusiv competenţa Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI) şi modul în care poate fi exercitată aceasta, transmite IPN.

O cerere privind controlul constituţionalităţii a priori asupra acestei legi a fost depusă de deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate Sergiu Litvinenco.

Curtea relevă că suspendarea legii contestate are mai multe beneficii sub aspect constituţional în raport cu soluţia nesuspendării ei. Potrivit CC, soluţia suspendării este necesară pentru a evita prejudiciile şi consecinţele negative iminente pentru ordinea constituţională. Instanţa constituţională precizează că preşedintele ţării trebuie să aştepte hotărârea Curţii Constituţionale şi să promulge legea doar dacă constituţionalitatea ei a fost confirmată de către Curte.

Potrivit unei Declaraţii a Platformei Naţionale a Societăţii Civile din cadrul Parteneriatului Estic, esenţa proiectului care vizează ANI este de a limita competenţa sa în a aplica sancţiuni funcţionarilor publici. Proiectul de lege a fost votat fără avizul Guvernului şi fără expertiza anticorupţie. ANI a dat aviz negativ acestui proiect, semnalând „consecinţe defavorabile şi efecte nedorite asupra dosarelor de control aflate, la moment, în derulare la ANI, inclusiv ce ţine de aspectele cu privire la sancţionarea şi aplicarea interdicţiilor”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”