Cunoaște-l pe designerul moldovean care a creat bănci pentru parcurile din Paris şi automobilul viitorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Stamati , moldoveanul care a proiectat maşina anului 2030 şi a inventat scaunul îndrăgostiţilor pentru parcurile din Paris a cucerit Europa cu ideile, dar şi inovaţiile sale neconvenţionale. Tânărul creator le-a arătat străinilor că moldovenii nu sunt doar ospitalieri, ci şi ingenioşi, competitivi şi romantici.

Designerul sune că nu trebuie să fim robii clişeelor, ci să încălcăm dogmele pentru a ne debărăsa de rutină. „Ca să creezi ceva trebuie să pui la îndoială tot ce au făcut alţii pănă la tine", explică tânărul, care recent a împlinit 25 de ani. Urmându-şi principiile, Mihai reuşeşte să însufleţească obiectele ce par a fi doar utilitare.

Interesul pentru artă a început încă de la zece ani, când designerul a stricat aparatul de fotografiat al tatălui pasionat de fotografie. Cu vârsta, tânărul s-a revanşat faţă de părinte, a reparat aparatul foto şi a devenit designer.

Banca îndrăgostiţilor costă 3.000 de euro

Tânărul creator a cucerit Vestul prin dragoste şi originalitate . „Le gardien des souvenirs", un scaun creat special pentru parcurile Parisului, şi maşina pentru anul 2030 sunt proiectele cărora li s-a dus vestea până în Franţa sau Marea Britanie. Scaunul moldoveanului ar putea fi unul dintre accesoriile Castelului Château de la Huardière, construit încă prin anii 1850.

„În artă trebuie să fii îndrăgostit. Este un proiect care trebuie să păstreze emoţiile, să stea la garda unor amintiri. Cred că s-ar potrvit perfect la castel", spune autorul băncii create în 2009 în cadrul unui proiect derurat în Franţa. Tot atunci, în Paris, Mihai a avut o expoziţie personală de design şi fotografie. Pentru că a fost făcută manual, banca lui a fost înregistrată la Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, fiind estimată la 3.000 de euro.

Imaginaţia tânărului l-a ajutat să proiecteze şi maşina anului 2030. Un automobil ce are cinci locuri, geamuri mari, baterii solare şi merge cu 30 de kilometri la oră. „Atunci o să avem timp să călătorim mai mult, să vizităm şi să savurăm arhitectura oraşelor. Oamenii se vor deplasa cu bicicleta şi alte unităţi de transport care vor utiliza baterii solare, energia vântului şi hidrogenul", explică tânărul, care asociază propria creaţie cu un „gândăcel inofensiv".

În afară de talent şi popularitate, Mihai Stamati mai are nevoie de un singur lucru, un atelier personal. „Multe obiecte bune de la noi din ţară aduse din străinătate pot fi create şi-n Moldova.Vreau să am un atelier unde să pot realiza toate proiectele mele", mai adaugă tănărul.

Profesie fără viitor în Moldova

Mihai Stamati este doctorand la Universitatea Tehnică din Moldova. Tânărul nici nu se gândește să plece din ţară, deși este convins că designerii nu au viitor în Moldova. Bărbatul spune că, din păcate, tiinerii designeri trebuie să fie foarte optimişti dacă vor să profeseze în ţară.

Mihai mărturiseşte că majoritatea colegilor săi de facultate nu au reușit să-și găsească un loc de muncă și au ajuns să proiecteze mobilier. „Fericirea de a crea trebuie să fie sprijinită şi de posibilităţi tehnologice. Din păcate, noi nu le avem", spune el, menţionând că în Franţa oamenii preţuiesc mai mult arta. „Acolo m-am simţit apreciat, când mi-am văzut lucrul expus am simţit că oamenii ţin foarte mult la artă, ceea ce n-am simţit la noi. În Moldova oamenii se gândesc doar cum să găsească o sursă de venit", conchide tânărul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur