Cum văd reprezentanţii Platformei DA şi cei ai PSRM decizia CEC privind nevalidarea alegerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Pentru Partidul Socialiştilor şi Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr, decizia Comisiei Electorale Centrale în ceea ce priveşte nevalidarea alegerilor în Chişinău nu a fost o surpriză. Reprezentanţii acestor două formaţiuni politice sunt de părere că trebuia organizat repetat scrutinul electoral local, transmite IPN.

Deputatul socialist Bogdan Ţîrdea a menţionat că decizia Comisiei Electorale Centrale adoptate vineri, 29 iunie, în ceea ce priveşte concluzia instanţei de judecată referitoare la alegerile locale nu a fost una neaşteptată. „CEC a încălcat legea pentru că, dacă a fost eliminat din cursă Andrei Năstase, trebuia să organizeze alegeri repetate, adică încă o dată turul doi cu un singur candidat – Ion Ceban. Acum, dacă au fost anulate alegerile şi i-au pedepsit pe ambii candidaţi, atunci trebuiau organizate alegeri noi”, a declarat parlamentarul în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova.

Vicepreşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, susţine că nu a aşteptat din partea CEC vreo decizie diferită de cea adoptată. În opinia lui, este clar că CEC face parte din statul capturat şi nu se conduce de buchea legii. „Conform normelor juridice, trebuiau organizate din nou alegeri. Oricum, noi în acest circ n-am fi participat”, spune politicianul. Potrivit lui, hotărârea privind nevalidarea alegerilor nu a fost adoptată nici la CEC, nici în instanţa de judecată, dar la sediul PDM.

Potrivit jurnalistului Igor Volniţchi, argumentul Comisiei Electorale Centrale că alegerile repetate nu pot fi organizate cu mai puţin de un an înainte de scrutinul ordinar este neserios. Potrivit lui, nimeni nu a împiedicat CEC să stabilească următoarele alegeri ordinare în municipiul Chişinău în luna iulie sau august 2019 şi astfel ar fi putut fi organizat un nou tur al scrutinului local. „Mă îngrijorează precedentul care a fost creat în Republica Moldova”, spune jurnalistul. Igor Volniţchi se întreabă dacă în toamna acestui an ar putea să se repete acest precedent?

Comisia Electorală Centrală a declarat nule alegerile locale noi din municipiul Chişinău, desfăşurate în două tururi de scrutin, pe 20 mai şi 3 iunie, făcând trimitere la  deciziile instanţelor irevocabile de judecată. Totodată, CEC a întrerupt procesul electoral, pe motiv că alegeri noi nu pot fi organizate cu mai puţin de un an până la alegerile ordinare, planificate pentru anul 2019.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate