Cum explică Igor Dodon de ce Zinaida Greceanîi a fost propusă la funcţia de preşedinte al Parlamentului, dar nu la cea de prim-ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a declarat că lidera PSRM, Zinaida Greceanîi, a fost propusă anume la funcţia de preşedinte al Parlamentului şi nu la cea de prim-ministru, pentru că este mai complicat să fie demis din funcţie speakerul decât premierul.

Igor Dodon a afirmat, în cadrul unei emisiuni la NTV-Moldova, că decizia Socialiştilor de a o propune pe Zinaida Greceanîi la această funcţie este una logică, subliniind că preşedintele Parlamentului este a doua persoană în stat.

Dodon a precizat că are nevoie de un speaker socialist inclusiv pentru situaţiile când preşedintele ţării este suspendat sau demis din funcţie, iar şeful Legislativului preia interimatul funcţiei.

Şeful statului a mai adăugat că socialiştii sunt în drept să ceară şi funcţia de prim-ministru, pentru că atât democraţii, cât şi reprezentanţi ai Blocului ACUM au fost la guvernare în ultimii 10 ani.

Comitetul Executiv Politic al Partidului Socialiştilor a decis în cadrul şedinţei de marţi, 9 aprilie, că nu va sprijini formarea unui Guvern minoritar condus de Blocul politic ACUM. Totodată, luând în considerare că PSRM a obţinut cele mai multe mandate parlamentare, Socialiştii au anunţat că pretind la funcţia de preşedinte al Parlamentului şi la şefia a două ministere - Ministerul Apărării şi Ministerul de Externe.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea