Cum comentează Igor Dodon intenţia Primăriei din satul său natal de a vota o declaraţie de unire cu România VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul de Sadova din raionul Călăraşi, Vladimir Susarenco, afirmă că şi localitatea să este dispusă să voteze o declaraţie simbolică de unire cu România. În acest sens, primarul a început deja discuţiile cu ceilalţi consilieri locali, pentru a-i convinge să i se alăture acestei acţiuni.

Vladimir Susarenco a menţionat pentru TV8 că deja câţiva consilieri şi-au dat acordul de a-şi pune semnătura pe documentul respectiv.

Primarul de Sadova susţine că va semna declaraţia de Unire dacă acest lucru şi-l doresc şi localnicii, motiv pentru care urmează să îi consulte.

Sursa citată notează că până acum, declaraţia de unire a fost semnată de mai multe localităţi, printre care Puhoi, Parcova, Fântâna Albă, Feşteliţa, Opaci, Bardar, Ruseştii-Noi, Goteşti, Ulmu şi Văsieni.

Fiind întrebat de către jurnalişti ce părere are despre iniţiativa satului său natal, Sadova, de a semna o declaraţie de unire, Igor Dodon a spus că are încredere în consătenii săi.

„Eu sunt ferm convins că cei care au votat deja astfel de declaraţii, atât cei care intenţionează să voteze astfel de declaraţii vor conşientiza, sper, că este o încălcare a Constituţiei şi că mai devreme sau mai târziu va trebui să răspundă pentru aceasta”, a explicat Dodon.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco