„Culmea cinismului”. Iurie Leancă, mândru că Armata Naţională mătură străzile Chişinăului: „Bravo!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, se mândreşte că militarii Armatei Naţionale au început vineri, 6 aprilie, să măture străzile din Chişinău, subliniind că este „un exemplu frumos”.

„Am fost foarte mândru să-i văd în această dimineaţă în drum spre serviciu pe soldaţii Armatei Naţionale implicându-se în lucrările de curăţare a străzilor din Capitală, în apropierea Ministerului Apărării”, a declarat Iurie Leancă într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui, acesta „e un exemplu frumos” pentru care chiar şi l-a felicit pe ministrul Eugen Sturza, dar „şi pe aceşti minunaţi ostaşi ai ţării noastre”.

Şi ministrul Sturza a decis să se facă remarcat şi a făcut un „selfie” alături de ministrul Economiei, Chiril Gaburici, pe fundalul militarilor care măturau zona.

„Echipaţi cu mături şi nu doar, facem curat pe porţiunea cuprinsă între Ministerul Apărării şi Ialoveni”, a scris Sturza pe Facebook.

Nu toţi însă s-au arătat la fel de încântaţi de ideea de a folosi „militarii pe post de măturători”. 

„Culmea cinismului e că vicepremierul Leancă e mândru de asta. Soldaţii trebuie să servească patria şi să o apere de duşmani, iar noroiul de pe drum e responsabilitatea municipalităţii. La plombarea drumurilor vor interveni poliţiştii sau pompierii?”, s-a întrebat retoric vicepreşedintele PAS Mihai Popşoi pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Imagini din satelit au surprins poligonul secret în care Rusia testează „Cernobîlul zburător”
Momentul în care Trump a anunțat armistițiul Israel-Hamas, după ce a primit un bilet de la Marco Rubio. „Suntem foarte aproape de a ajunge la un acord”