Cu telecabina, deasupra Chişinăului. Un sistem de transport suspendat ar putea fi realizat în Capitala Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipiul Chişinăul a primit o ofertă din partea companiei britanice Overland Transport Systems să aplice pentru fonduri europene în vederea realizării unui sistem de transport suspendat, ce are capacitatea sa transfere un mare număr de călători în interiorul şi împrejurul oraşului.

Alături de Chişinău, alte trei oraşe au fost propuse pentru implementarea unui astfel de proiect, respectiv Bucureşti, Cluj-Napoca şi Budapesta.

Proiectul pilot are în vedere un traseu pe o distanţă de maxim 10 kilometri. Cabinele vor putea să transporte cel mult patru persoane sau un scaun cu rotile şi o persoană, maxim două. Greutatea maximă ce va putea fi transportată este de 400 de kilograme, viteza medie de transport, de 50 de kilometri pe oră, iar numărul maxim al călătorilor transportaţi pe oră, pe fiecare direcţie de mers - de aproximativ 5.000 de persoane.

Telecabinele vor utiliza o sursă electrică externă, acestea urmând să se succeadă la o distanţă de 10 metri. Toate cabinele vor fi echipate cu instalaţie de încălzire, aer condiţionat, cu camere de supraveghere video în interior sau în exterior.

"Selecţia destinaţiei se va face prin atingerea tastelor pe un ecran sau prin recunoaşterea vocii", se mai arată în document.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”