Criza din România: o lovitură de stat?

Într-un comunicat remis presei în 5 iulie conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) „îşi exprimă dezaprobarea fermă faţă de invocarea, de către lideri politici sau formatori de opinie, a unor evenimente tragice din trecut pentru a caracteriza acţiuni politice sau decizii ale Justiţiei de astăzi".

Pe cei de la IICCMER îi deranjează faptul că anumiţi oameni politici sau lideri de opinie fac trimitere la mineriadele de la începutul anilor '90, la lovitura de stat din martie 1945, în urma căreia a fost instalat guvernul Groza etc. La prima vedere, este într-adevăr o exagerare. La o privire mai atentă însă ceea ce se întâmplă în ultimele săptămâni în România trezeşte indignare şi nelinişte.

Eliminarea într-un timp record a primelor trei persoane din conducerea României - a şefilor de la Camera Deputaţilor şi Senat şi a însuşi preşedintelui ţării - seamănă cu o lovitură de stat. Dacă schimbarea celor doi conducători ai Legislativului de la Bucureşti era logică şi oarecum firească, în sensul că a apărut o nouă majoritate parlamentară, suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, cu 256 de voturi din cele 372 valabil exprimate, ridică multe semne de întrebare.

E adevărat că însuşi Băsescu a afirmat, în luarea sa de cuvânt de la Palatul Cotroceni, la câteva ore de la votul Parlamentului, că există o prevedere în Constituţie în acest sens, dar suspendarea primului om în stat trebuie să aibă aibă motive întemeiate. Or, cele invocate de către USL trădează mai degrabă o răzbunare politică. Şi, culmea, pe post de preşedinte interimar - până la deznodământul referendumului din 29 iulie - va fi nimeni altcineva decât Crin Antonescu, cel mai chiulangiu parlamentar român, devenit prin voia întâmplării preşedinte al Senatului.

Mai gravă, din perspectiva statului de drept, este încercarea premierului Victor Ponta de a-şi subordona instituţiile ce asigură respectarea legii, printre altele, pentru a-l scuti pe Adrian Năstase, patronul său, de puşcărie; amendarea, prin ordonanţă de urgenţă, a legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale a României (CCR), modificarea legii referendumului ş.a.

Evoluţiile politice din România au suscitat critici acerbe din partea partenerilor externi, a Uniunii Europene, dar şi a Statelor Unite. Nu e vorba numai de oameni politici, dar şi de somităţi precum americanul Paul Krugman, laureat la Premiului Nobel pentru Economie (2008). Unii susţinători ai USL afirmă că PDL ar fi procedat la fel la vremea sa, diferenţa este doar în ritmul cu care se fac schimbările.

Cred că explicaţia nu ţine însă. Nu-mi amintesc să fi protestat atunci cineva din afară, mai ales că se ştie că occidentalii sunt foarte atenţi la felul în care evoluează instituţiile democratice în noile state ale UE, foste comuniste, şi unde derapajele dictatoriale îşi mai fac din când în când apariţia, aşa cum a fost în Ungaria. Ei bine, tot aceştia spun că, chiar dacă nu e totul în ordine, situaţia e mai bună decât în Ungaria. Asta nu poate fi însă o consolare. De ce nu ne comparăm cu Rusia, ca efectul să fie şi mai spectaculos şi mai narcisist?

Băsescu a făcut unele greşeli, fără îndoială. Este un politician care aţâţă uneori spiritele şi s-a spus, pe bună dreptate, că e conflictual de la natură. Dar Băsescu e şi cel care a consolidat prerogativele organelor de justiţie, a avut curajul să condamne comunismul, deşi nu s-a confundat cu această cauză, a construit o alianţă solidă cu Statele Unite şi ne-a reprezentat onorabil la UE.

Băsescu e şi cel care a promis şi chiar a facilitat procesul de redobândire a cetăţeniei române de către basarabeni şi bucovineni, indiferent de originea lor etnică. Orice s-ar spune, e cel mai bun preşedinte pe care l-a avut România după 1990. Trebuie criticat, nu şi suspendat.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md