CRIMINAL Reglare de conturi în stil mafiot între asasini. Surse: „Dacă vrei să comanzi un asasinat, caută-l pe Vanea Stratulat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul lui Ion Stratulat a fost scos pe poarta din spate a localului unde s-a produs crima FOTO DE EDUARD BÂZGU

CRIMĂ Fostul polițist Ion Stratulat, ginerele generalului Nicolae Alexei, a fost împușcat ieri la amiază, în centrul Capitalei. Victima figura în dosarul morții omului de afaceri Igor Basarab. Potrivit oamenilor legii, principalul suspect este luptătorul Ion Şoltoianu, care ar fi fost bodyguardul businessmanului ucis.

Împuşcăturile au răsunat în jurul orei 13:00, la o terasă din strada 31 August, vizavi de Biblioteca Naţională. Ion Stratulat, în vârstă de 38 de ani, fost colaborator al Departamentului de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei, se afla la o masă cu alte câteva persoane. Martorii povestesc că, la un moment dat, discuţia s-a transformat într-o ceartă.

Citește și:

Campion cu acte de actor. Află detalii INEDITE despre Ion Șoltoianu, bănuit că a împușcat un fost polițist

UPDATE Alexandru Jizdan: "Am mobilizat efectivul pentru căutarea lui Ion Şoltoianu". Generalul Alexei: "Am aflat despre crimă la jumătate de oră de la tragedie

Asasinul a bătut cu pumnul în masă, după care a scos arma şi a descărcat trei gloanţe în fostul poliţist: unul în cap şi două în piept. Stratulat a murit pe loc, iar călăul său a fugit de la locul crimei cu un BMW X5 de culoare neagră. Poliţiştii susţin că au identificat deja numărul de înmatriculare al automobilului, care a fost dat în căutare.

Se presupune că cel care a apăsat pe trăgaci este Ion Şoltoianu, dublu campion mondial la kickboxing. Sportivul l-ar fi răzbunat în acest fel pe fostul său şef, directorul fabricii „Basarab-Vin", Igor Basarab, asasinat în ianuarie 2010. Un alt motiv al omorului ar putea fi legat de afacerile comune ale celor doi la centrul comercial „Elat".

Suspectul a fost dat deja în căutare generală. „Am mobilizat tot efectivul nostru pentru căutarea lui Ion Şoltoianu", a precizat Alexandru Jizdan, şeful Direcţiei Servicii Operative din cadrul Ministerului de Interne. Potrivit acestuia, asasinul a folosit o armă de calibrul 9x19 milimetri.
Luptătorul, care mai are o crimă la activ, nu a răspuns la apelurile noastre pentru a comenta acuzaţiile.

„A MURIT CUM A TRĂIT"

Se pare că victima nu era uşă de biserică. Numele fostului poliţist apare şi în dosarul de la procuratură. „Una dintre versiunile anchetei este că asasinatul lui Igor Basarab a fost organizat de Ion Stratulat", a declarat pentru „Adevărul" Corneliu Bratunov, procuror-şef al Secţiei exercitare urmărire penală în cazuri excepţionale.

Şi procurorul oraşului ne-a confirmat că Stratulat, pe care l-a cunoscut personal, a avut mai multe păcate. „A murit aşa cum a trăit. Îmi amintesc că, acum 15 ani, pe când eram simplu procuror, ieşisem la faţa locului. El, poliţist, a împuşcat în ceafă o persoană care urma să fie reţinută. Acel om n-avea unde fugi pentru că locul era împânzit de oamenii legii", îşi aminteşte Ion Diacov.

Mai mult, în lumea interlopă fostul poliţist ar fi avut faima unui criminal cu sânge rece. „Circulă chiar o vorbă: «Dacă vrei să comanzi un asasinat, caută-l pe Vanea Stratulat»", ne-a spus o sursă care a preferat să nu-şi divulge numele.

GINERE DE GENERAL

Ion Stratulat a lăsat în urmă trei copii. Era divorţat de fiica generalului Nicolae Alexei, fostul şef al Departamentului de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei. Apropiaţii susţin că cei doi nu-şi vorbeau de mai mult timp. Potrivit unor surse însă, socrul şi ginerele ar fi stat la aceeaşi masă în momentul crimei.

„Nu eram şi nici nu puteam fi acolo. Am aflat despre omor abia peste 20-30 de minute", ne-a spus generalul. În schimb, tânăra prietenă a lui Stratulat a bocit mortul la terasă şi a avut nevoie de calmante.

Acum trei luni, un alt fost poliţist cu trecut dubios, Igor Ţurcan, a fost asasinat în centrul Capitalei, într-o explozie cu maşină-capcană. Poliţia nu a anunţat, deocamdată, că ar avea vreun suspect în acest caz.

Suspectul, bătăuș de meserie

În 2003, Ion Șoltoianu a împușcat mortal un lider criminal de etnie romă, într-un cazino din Chișinău. Atunci sportivul a fost achitat de instanţă pentru că s-ar fi aflat în legitimă apărare. În mai 2011, luptătorul s-a mai ales cu un dosar penal, după ce un bărbat s-a plâns că boxerul l-ar fi ameninţat cu arma în plină stradă. Scandalul ar fi pornit de la o datorie de peste 50.000 de euro. În vârstă de 43 de ani, Ion Șoltoianu este multiplu campion european și mondial la kickboxing. Anul trecut, el a câștigat o medalie de aur și una de argint la campionatul mondial versiunea WKPA.

Omorul lui Igor Basarab, neelucidat

După aproape doi ani de la asasinatul omului de afaceri Igor Basarab, oamenii legii nu au finalizat încă ancheta. Cazul este unul complicat, se scuză procurorii. Directorul companiei „Basarab-Vin", Igor Basarab, de 44 de ani, a fost împușcat în cap în ianuarie 2010, într-un parc din sectorul Râșcani, la fel, în plină zi. Anchetatorii au anunţat că el a fost asasinat de un killer, din cauza unei datorii de peste 80.000 de Euro. Cu doi ani mai devreme, businessmanul a mai fost ţinta unui atentat: a fost împușcat în cap, în timp ce se afla în biroul său din Capitală. Atacatorul a tras atunci dintr-un copac, prin fereastră. Bărbatul a fost salvat după ce a suferit o intervenţie chirurgicală. În aceeași perioadă, a fost ucis unul dintre partenerii lui de afaceri, Igor Weinberg Gers. Presa a scris că acesta a fost omorat din cauza unor datorii faţă de creditori din Rusia.

„A murit aşa cum a trăit. Acum 15 ani, fiind poliţist, el a împuşcat în ceafă o persoană care urma să fie reţinută“

Ion Diacov,
Procurorul municipiului Chișinău

„Ion Șoltoianu a fost dat în căutare generală. Am mobilizat tot efectivul nostru pentru căutarea suspectului“.

Alexandru Jizdan,
Șeful Direcţiei Servicii
Operative, MAI

„Criminalii ies din anonimat, se duc lupte pentru împărțirea sferelor de influență. Ne așteaptă
vremuri grele“

Ghenadie Cosovan,
fost viceministru de Interne.