Creştinii îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Constantin şi Elena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe 3 iunie pe Sfinţii Constantin şi Elena. Parohul Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae din Chişinău, Petru Storoja, spune că persoanele care poartă aceste nume sau persoanele care serbează hramul casei vin la biserică să se roage pentru familie.

Potrivit preotului citat de IPN, Constantin cel Mare a fost primul împărat creştin, a trăit în secolul 3-4 după Hristos. În 313 acesta a emis Edictul de la Milano, prin care creştinismul ajunge sa fie recunoscut de stat. În 325 împăratul Constantin a convocat primul Sinod Ecumenic la Niceea, unde au luat parte 318 de părinţi, fiind alcătuite primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima duminica după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane privind disciplina bisericească.

Împăratul Constantin cu mama sa, Elena, au iniţiat lucrările de căutare a Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Crucea a fost găsită pe Golgota, după moartea Împăratului Constantin, în 337 după Hristos.

În Moldova sunt peste 29 de mii de persoane cu prenumele Constantin şi 103 mii – Elena. Numele Constantin este de origine latina şi vine de la „constant”, „ferm”. Elena se traduce din greacă ca „faclie”, „foc sacru”, „lumina arzătoare a soarelui”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews